Un tânăr, în vârstă de 24 de ani, a murit miercuri seara în urma unui accident de scuter, care a avut loc în comuna Popești! Din cercetări a reieșit că acesta s-a răsturnat cu vehiculul și s-a lovit cu capul de asfalt. Nu purta cască sau alt echipament de protecție.
Ionuț Cătălin Șerban, despre el fiind vorba, a fost găsit fără suflare de echipajele medicale sosite la fața locului.
”În cursul nopții, în jurul orei 22:30, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Costești au fost sesizați despre un eveniment rutier în care un conducător al unui scuter s-ar fi autoaccidentat.
Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Formațiunii Rutiere Costești, s-a stabilit că un tânăr de 24 de ani, din comuna Popești, care conducea un moped pe str. Morii de pe raza localității de domiciliu, fara a purta echipament de protecție, în împrejurări care vor fi stabilite prin cercetări, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a căzut pe partea carosabilă.
Echipajul medical care a intervenit la fața locului nu a mai putut face nimic pentru acesta, constatând decesul.
Din verificările efectuate în bazele de date ale Poliției a rezultat că cel în cauză nu figurează ca posesor de conducere”, au transmis reprezentanți IPJ Argeș.