Ziua Drapelului Național celebrată la Pitești!

0
Ziua Drapelului Naţional este sărbătorită pe 26 iunie. Această zi a fost proclamată prin Legea nr. 96/1998 şi este marcată în fiecare an de către autoritățile publice române.
Tricolorul ne-a reprezentat în toate momentele importante ale istoriei, fiind martor al formării poporului român.
Ziua Drapelului Național a fost celebrată în Pitești printr-o ceremonie militară și religioasă.
Programul a debutat cu slujba de sfințire a Drapelului Național, eveniment oficiat la Biserica Sfântul Gheorghe.
Pe platoul din fața Casei Armatei a avut loc ceremonia publică militară de înălțare a Drapelului României, în cadrul căreia s-a prezentat onorul.
Despre însemnătatea și simbolistica Drapelului Național a vorbit directorul Muzeului Județean Argeș, instituție finanțată de Consiliul Județean Argeș, Cornel Popescu.
Drapelul Naţional a fost decretat, pentru prima dată ca simbol naţional, de Guvernul revoluţionar provizoriu din Ţara Românească, la 14/26 iunie 1848, având deviza „Dreptate – Frăţie” înscrisă pe el, aşa cum arată „Istoria României în date” (Ed. Enciclopedică, 2003).
De-a lungul istoriei, nu a suferit transformări majore, doar distribuţia culorilor (în materie de proporţie şi poziţie) s-a schimbat într-o anumită măsură, fiind egalizată după Revoluţia de la 1848, când, sub impactul spiritului revoluţionar francez, multe dintre statele Europei au adoptat ca drapel naţional steagul standard cu trei culori. Documente sigilografice atestă faptul că, în unele epoci istorice, drapelul românesc avea cele trei culori dispuse orizontal, cu roşul în partea superioară, galbenul în mijloc şi albastrul la bază. De asemenea, proporţia culorilor nu a fost aceeaşi cu cea de acum (33% pentru fiecare culoare). Cele trei culori pot fi identificate pe steaguri datând din vremea lui Mihai Viteazul şi chiar a lui Ştefan cel Mare.
În anul 1834, voievodul Ţării Româneşti, Alexandru Ghica a atribuit armatei ca steag tricolorul, cu cele 3 culori – roşu, galben şi albastru – consfinţirea steagului având loc prin decret în timpul Revoluţiei Paşoptiste, când s-a precizat că pentru stindard ,,culorile sunt albastru închis, galben deschis şi roşu carmin”, dispuse vertical.