De câteva luni, fostul primar Tudor Pendiuc, afaceriștii Constantin Scarlat și Gheorghe Văsîi încearcă să obțină eliberarea condiționată. Primii doi, îndeplinesc condițiile și au primit aviz favorabil din partea comisiei de eliberări condiționate de la Penitenciarul Mioveni. Dacă în cazul lui Tudor Pendiuc judecătorii au admis cererea, în cazul oamenilor de afaceri solicitările au fost respinse. Toți trei se află în prezent în faza de contestații, deciziile nefiind definitive.
Propunerea de eliberare condiționată a fostului primar, Tudor Pendiuc, a fost admisă de Judecătoria Pitești pe data de 13 iunie. Procurorii DNA au contestat decizia instanței și urmează ca Tribunalul Argeș să dea hotărârea definitivă. Asta atunci când se va judeca pentru că până ieri, deși au trecut două săptămâni, dosarul nici nu a fost înregistrat pe rolul tribunalului.
În cazul lui Constantin Scarlat, propunerea de eliberare condiținată, înaintată de comisia din cadrul Penitenciarului Mioveni, a fost respinsă de judecători pe data de 27 mai, atunci când magistrații au fixat un termen la care propunerea sau cererea de liberare condiţionată va putea fi reînnoită, pentru data de 10.11.2024. Afaceristul a depus contestație iar dosarul a fost înregistrat la Tribunaul Argeș abia pe 26 iunie, și are termen de judecare la data de 23 iulie 2024.
Comisia de eliberări din penitenciar nu a aprobat eliberarea condiționată pentru Gheorghe Văsîi iar acesta a contestat la instanță hotărârea comisiei. Contestația a fost judecată la Judecătoria Pitești pe data de 10 iunie, atunci când magistrații au menținut termenul de 9 iulie, dat de comisia de la Penitenciarul Mioveni privind reintroducerea unei noi cereri de eliberare condiționată. Cu toate că a contestat și decizia instanței imediat după ce a fost dată soluția, nici până acum dosarul nu a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Argeș pentru a fi dat termen de judecată.
Așadar, în acest moment toti trei se află la mâna judecătorilor. Reamintim că aceștia au fost condamnați la câte 4 ani închisoare în dosarul ”Publitrans”! Au executat fracțiile de o treime din pedeapsă, având vârsta de peste 60 de ani, și au dreptul să fie eliberați condiționaț, asta dacă judecătorii vor fi de acord.