O piteșteancă a fost prădată de fiul partenerului de viață. Aceasta a plecat în concediu cu concubinul, iar în lipsa lor, ”fiul vitreg” a acționat. Cu chei potrivite a intrat în casă și a plecat de acolo cu o casetă în care piteșteanca avea aproximativ 40.000 de euro. Testul poligraf la dat de gol pe hoț. Citiți în continuare interesanta poveste a furtului.
Femeia, în vârstă de 76 de ani, locuiește într-un apartament din Pitești. Are o relație de concubinaj cu un bărbat, care este tatăl unui băiat în vârstă de 39 de ani. Recent, piteșteanca a vândut un imobil pentru care a obținut aproximativ 60.000 de euro. A cheltuit o parte din bani iar restul, aproximativ 40.000 de euro, îi ținea într-o comodă din dormitor, într-o casetă metalică.
La mijlocul lunii iunie, concubinii au plecat în concediu. Când au revenit acasă au constatat că lipsește caseta cu valută. Au sesizat polițiștii, cazul fiind prelat de lucrătorii Secției 3 Poliție Pitești.
Oamenii legii au aflat că de bani știa și fiul concubinului. Mai mult Marian C., de 39 de ani, din Pitești, despre el fiind vorba, i-a dus pe cei doi la tren, cu bagajele, atunci când au plecat în sejur. Așadar știa că sunt plecați și poate acționa. Încă de la început, fiul concubinului a devenit principalul suspect. Inițial acesta nu a recunoscut nimic. A fost dus la testul poligraf pe care l-a picat.
Anchetatorii au stabilit că Marian C. a sustras de la tatăl lui cheia apartamentului și a făcut o copie.
Pe 21 iunie 2024, dimineața la ora 6.00, s-a dus la apartament împreună cu un cumnat de-al lui, Ștefan Daniel M., de 23 de ani, din Beleți Negrești. A descuiat cu dublura cheii și a furat cutia de valori.
Pe 3 iulie a fost reținut bărbatul de 39 ani, iar pe 4 iulie, oamenii legii l-au prins și pe al doilea, cel de 23 de ani. Joi, anchetatorii au găsit banii ascunși în curtea unei locuințe, într-un cămin de apă. În curtie mai erau 30.500 de euro. Diferența de aproximativ 10.000 de euro a fost plătită de Marian C. cămătarilor la care avea o datorie.
”În ziua de 3 iulie a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 3 Poliție Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat, și au identificat și reținut un bărbat de 39 de ani.
Din cercetări s-a stabilit că în ziua de 21.06.2024, în jurul orei 06:00, bărbatul în cauză, împreună cu un tânăr de 23 de ani, din Beleți-Negrești, ar fi pătruns în locuința persoanei vătămate, prin utilizarea unei chei potrivite, iar din interiorul imobiului ar fi sustras suma de aproximativ 40.000 de euro.
După administrarea probatoriului și parcurgerea etapelor procesuale, în noaptea de 3 spre 4 iulie a.c., bărbatul de 39 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.
De asemenea, în ziua de 4 iulie, tânărul de 23 de ani a fost depistat de polițiști și reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.
În urma cercetărilor desfășurate de polițiști, a fost recuperată suma de aproximativ 30.500 de euro.
Față de bărbatul de 39 de ani a fost dispusă cercetarea sub măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile, iar tânărul de 23 de ani urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate, pentru stabilirea întregii activități infracționale și luarea măsurilor legale care se impun”, au transmis reprezentanții IPJ Argeș despre acest caz.