A accidentat mortal un om și a fugit!

0

Un tânăr, în vârstă de 20 de ani, din comuna Mălureni, a accidentat mortal un bărbat, în vârstă de 67 de ani, în noaptea de duminică spre luni. Pietonul era întins pe asfalt, pe DJ 703 K, la Budeasa, iar mașina a trecut peste el. După accident șoferul a fugit, apoi s-a întors și a asistat la cercetări, fără să se știe că el a provocat tragedia.

Imediat după impact, șoferul, Sever A., care conducea un Volkwagen, a oprit să vadă ce s-a petrecut. Când a realizat că pietonul este mort, a făcut semne disperat unei mașini, să oprească și i-a rugat pe cei din interior să sune la 112. A stat lângă cel care a dat apelul, numai că, imediat după ce acesta a plecat a părăsit locul accidentului și tânărul șofer.

Atunci când la fața locului au ajuns polițiștii, s-a constatat că Aurel T., de 67 de ani, din Budeasa este decedat, iar șoferul fugise. Victima avea leziuni grave la cap și, din cercetări, oamenii legii au dedus că autovehiculul care l-a ucis a trecut peste el.

Sever A. s-a întors la locul accidentului și a asistat la cercetări și măsurători fără ca cineva să își dea seama că el este șoferul care a provocat accidentul mortal. Nu a spus nimăni! Apoi a plecat acasă, acolo unde a fost găsit în jurul orei 4.00, la aproximativ o oră după ce a fost sesizată Poliția.

Anchetatorii au identificat mașina care a provocat tragedia cu ajutorul camerelor de supraveghere din comună și astfel au ajuns la șofer. Autoturismul nu avea avarii, ceea ce a confirmat ipoteza că pietonul nu fost lovit în timp ce mergea, ci era căzut și mașina a trecut peste el. În urma controului efectuat asupra autoturismului, pe dedesubt, oamenii legii au urme de sânge și materie de la victimă. Volkswagenul a fost ridicat și dus la sediul IPJ Argeș pentru verificări amănunțite și prelevare de probe.

Șoferul a fost testat și pentru alcool și pentru droguri și niciun rezultat nu a ieșit pozitiv. Totuși, așa cum prevede procedura în asfel de situații, a fost dus la spital pentru recoltare de probe biologie.

 

”În cursul nopții de 7 spre 8 iulie a.c., polițiștii argeșeni au fost sesizați prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112 cu privire la faptul că pe DJ 703K, pe raza localității Budeasa, un pieton a fost accidentat mortal.

La fața locului s-au deplasat polițiștii Biroului Rutier Pitești, constatând că cele sesizate se confirmă, fiind constatat decesul unei persoane, identificată în persoana unui bărbat de 67 de ani, din localitate.

Din verificările preliminare s-a stabilit că bărbatul în cauză ar fi fost accidentat pe fondul prezenței, întins, pe partea carosabilă, de către un autovehicul care se deplasa din direcția Mărăcineni spre Mălureni, al cărui conducător a părăsit locul producerii accidentului fără încuviințarea organelor de poliție, după producerea evenimentului.

La scurt timp, autoturismul și conducătorul acestuia au fost identificați, stabilindu-se că autovehiculul ar fi fost condus de un tânăr de 20 de ani, din Mălureni.

Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatele din dotare, rezultând că nu a consumat alcool sau substanțe cu efect psihoactiv.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție, conform art. 192 și 338 din Codul Penal, în care cercetările sunt continuate, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc și luarea măsurilor legale care se impun”, au transmis reprezentanții IPJ Argeș.