Ingrid Alexandrescu a demisionat din SOS România pe motiv de ”ilegalitate”

0

 

Cunoscuta avocată Ingrid Alexandrescu, președinte al SOS România-Filiala Argeș, a demisionat din partid după ce a constatat că formațiunea politică funcționează ilegal. În plus, avocata susține că Diana Șoșoacă, președintele partidului SOS România a urmărit doar ”obținerea unor avantaje personale constând în expunere politică, funcții în stat vizibile și alte foloase materiale, inducând în eroare alegătorii cu privire la pretinsul său naționalism și patriotism”. 

 

Iată mai jos comunicatul de presă transmis de cunoscuta avocată Ingrid Elena Alexandrescu privind ilegalitatea funcționării Partidului S.O.S România

”În calitate de președinte al Partidului S.O.S România – filiala Argeș, în urma unor discuții din interiorul formațiunii, am constatat cu stupoare că partidul funcționează, la acest moment, ilegal, nefiind îndeplinite condițiile privind înregistrarea actualei conduceri a partidului la Tribunalul București, după excluderea fostului prim-vicepreședinte Silvestru Șoșoacă, la data de 24 februarie 2024. De asemenea, nici restul conducerii partidului, nu mai corespunde datelor înregistrate la Tribunalul București, în nici unul nemaifiind activi în partid pe respectivele funcții, iar unii nu mai sunt nici măcar membrii!

În urma discuțiilor purtate la nivel local pe această temă, cu toți președinții organizațiilor locale din județ, s-a decis, în unanimitate, să-i solicităm, conform legii și statutului, președintei partidului, Diana Iovanovici-Șoșoacă, întrunirea Comitetului Național pentru lămurirea aspectelor de nelegalitate sesizate.

În momentul în care am adus în discuție pe grupul intern de Comunicare al partidului solicitarea noastră, depunând și dovezi în acest sens, doamna președinte Diana Iovanovici-Șoșoacă a recunoscut nelegalitatea și a declarat că procesul pentru modificarea oficială a componenței partidului este suspendat la cererea sa și că nu a respectat legea pentru că se impune și schimbarea sediului, care și acesta este doar formal, și al CIF-ului, și nu ar mai fi putut candida, aspect total nereal, pentru că ar fi putut solicita soluționarea în regim de urgență la timp pentru alegeri. În realitate, modificarea s-a făcut pentru că nici măcar nu a solicitat acest lucru, nefiind înregistrat nici un dosar în acest sens, nu a depus documentele necesare și nici nu s-a prezentat în instanță! Deși i-am adus la cunoștință că acest lucru este nelegal, conform legii, aceasta a spus că „este partidul său și face ce dorește”, acuzându-mă de incultură juridică și trădare, pentru că am solicitat aplicarea și respectarea legii.

În continuare, după folosirea unui termen vulgar, a afirmat că acum, dacă am constatat asta, „o să desființeze partidul că oricum asta avea de gând să facă”, aspect pe care ni-l adusese la cunoștință, de altfel, pe grupul de Comunicare, în mai multe rânduri!

Faptul că, în realitate, formațiunea politică funcționează cu o altă componență a conducerii centrale față de cea din actele oficiale, iar procesele verbale au fost semnate de alte persoane decât cele desemnate legal, acestea fiind induse în eroare că se află în legalitate, reprezintă infracțiunile de fals și uz de las în înscrisuri oficiale și înșelăciune.

          În aceste condiții, toate documentele depuse de partid la Biroul Electoral Central pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie sunt lovite de nulitate și încalcă legea, atât civilă cât și penală! În mod evident, inclusiv listele ce ar urma să fie depuse pentru alegerile generale din noiembrie-decembrie sunt în aceeași situație de nelegalitate. Cel mai probabil, acesta este și motivul pentru care, în mod premeditat, doamna președinte Diana Iovanovici-Șoșoacă intenționa, așa cum a afirmat de mai multe ori, să procedeze la desființarea partidului după ce i-ar fi fost validat mandatul de europarlamentar.

De asemenea, i-am sesizat că sunt probleme de nerespectare a procedurilor contabile: partidul nu are nici trezorier, nici casier, nici comisie financiară, iar contul este folosit direct și personal de dumneaei personal! Am cerut, alături de mai mulți membrii de partid, președinți de organizații, realizarea unui audit privind modul cum au fost cheltuiți banii, dar răspunsul a fost unui indirect: am fost înlăturată de pe grupului de discuții al partidului pentru a nu mai putea continua discuția.

De altfel, după cum am constat cu toții, în opinia doamnei președinte legea și statutul sunt irelevante, singurele decizii care se aplică în partid sunt cele dictate de domnia sa, după cum îi este convenabil. Nu se respectă nici măcar aparent, minimal, regulile legale, membrii de partid sau din conducere fiind numiți sau demiși, în mare parte pe vorbe, doar pe grupul de Comunicare, fără nici un suport legal sau procedural.

În aceste condiții, consider că nu mai pot continua activitatea politică alături de acest partid și de conducerea actuală, deși majoritatea membrilor săi sunt de bună credință și s-au alăturat formațiunii crezând în idealurile aparent promovate de doamna Șoșoacă. Se pare că doar aparent și la nivel de discurs, pentru că, în realitate, singurul său scop a fost obținerea unor avantaje personale constând în expunere politică, funcții în stat vizibile și alte foloase materiale, inducând în eroare alegătorii cu privire la pretinsul său naționalism și patriotism!

Fac precizarea că în aceeași situație sunt mai mulți președinți de organizații județene, care nu mai doresc să facă parte din acest partid! Doar în ultima săptămână, ca urmare a descoperii acestor ilegalități, mulți dintre ei au demisionat deja!

Am intrat în partid cu cele mai bune intenții, crezând sincer în principiile și obiectivele enunțate la nivel declarativ, și am atras alături de mine alți oameni de bună credință, în principal prin datorită imaginii, corectitudinii și profesionalismului pe care le-am dovedit în mulți ani, în activitatea mea profesională! Însă, la acest moment, în urma celor descoperite, regret decizia luată și îmi cer scuze public celor pe care i-am convins să mă urmeze!

Le mulțumesc tuturor simpatizanților și alegătorilor pentru încrederea acordată, îi asigur că eu voi rămâne același om cinstit și corect pe care îl cunosc și în care au încredere și îi le spun, încă o dată, că nu am avut nici un scop ascuns și nu am intrat în politică pentru a obține vreo funcție sau din vreun interes personal, ci doar pentru a încerca să realizez anumite schimbări în bine pentru întreaga societate! Dovadă că nu doresc să fac parte dintr-un partid care nu este 100% corect și legal”, scrie în comunicatul de presă semnat de Ingrid Elena Alexandrescu.