În cursul zilei azi., politiștii din cadrul Poliţiei Orașului Mioveni au fost sesizați cu privire la faptul că un minor de 14 ani, ȘERB ADRIAN IONEL, din Mioveni, a plecat de la domiciliul său, în cursul zilei de ieri 12 iulie, și nu s-a mai întors.
Minorul este cunoscut cu plecări voluntare.
Semnalmente: aproximativ 1,70 m înălțime, aproximativ 60 de kg, păr negru, scurt, cicatrice pe obrazul stâng;
Vestimentație la momentul plecării: tricou negru, adidași negri.
Persoanele care pot da relații cu privire la minorul în cauză sunt rugate să apeleze Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112 sau Poliția Orașului Mioveni, la telefon 0248 261499.