Marți 16 iulie, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au depistat un bărbat de 49 de ani, din comuna Buzoești, care conducea un autoturism pe strada Lânăriei din municipiul Pitești, în timp ce se afla sub influența alcoolului.
I.I. șofer profesionist conducea un TIR Iveco. Acesta a fost pus să sufle în etilotest. Valoarea rezultată în urma testării cu aparatul a fost de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Pe numele lui a fost întocmit dosar penal conform art. 336 din Codul Penal, iar dreptul de a conduce a fost suspendat, fiind eliberată dovadă înlocuitare fără drept de circulație. Conducătorul auto riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 1 la 5 ani dacă va fi găsit vinovat. Mai mult, a rămas și fără serviciu, având în vedere că nu mai are voie să conducă autovehicule.