O vorbă din folclorul urban spune că, atunci când cineva scapă în mod miraculos dintr-o situație dificilă, înseamnă că “i-a trecut glonțul pe lângă ureche”. Lui Donald Trump i-a trecut glonțul chiar prin ureche, după ce, în mod salutar, și-a mișcat capul câțiva centimetri. Cu pavilionul sângerând, renumitul om politic și de afaceri a ridicat pumnul triumfător în fața morții, intonând parcă refrenul I Will Survive al Gloriei Gaynor.
Urechea este organul cu ajutorul căreia vertebratele aud, iar mamiferele își păstrează și echilibrul. Dacă în terminologia medicală, urechea înseamnă întregul sistem responsabil pentru colectarea și procesarea primitivă a sunetului, în limbajul comun, urechea se referă doar la partea vizibilă a acestuia, pavilionul. Majoritatea mamiferelor iși mișcă pavilionul pentru a-și concentra auzul într-o anumită direcție, la fel cum fac și cu ochii. Cu excepția câtorva muzicieni de geniu, oamenii și-au pierdut această abilitate.
Trecând prin canalul auditiv, undele sonore pun în mișcare membrana timpanică aflată la intrarea urechii medii. Vibrațiile timpanului se transmit prin intermediul a trei oscioare la fereastră ovală, de unde își continuă parcursul în urechea internă printr-un fluid spre celulele senzoriale care trimit semnalele către creier.
Afectarea violentă a capului este încadrată medical la traumatisme cranio-cerebrale. În mod miraculos, atacul armat nu s-a transformat într-un TCC, ci într-o plagă hemoragică a urechii externe. Dacă facem o analogie cu accidentele de circulație, este ca și cum o mașină în viteză îți agață oglinda retrovizoare, fără să producă daune corpului autovehiculului. În schimb, atacatorul a fost țintit cu precizie de serviciul de protecție al oficialului american, rezultând un TCC acut fatal. Cu alte cuvinte, atacatorul a devenit victimă, conform unui vechi proverb despre cel care sapă groapa altuia.
Istoricul asasinatelor americane îi evidențiază, la distanță de un secol, pe Abraham Lincoln, al 16-lea președinte al SUA, părintele reunificării americane după un sângeros război civil, împușcat la teatru, și John F. Kennedy, al 35-lea președinte al SUA, care a lansat programul spațial american și s-a confruntat cu criza rachetelor cubaneze și războiul din Vietnam, împușcat la Dallas într-o decapotabilă.
Ambii sunt percepuți public ca martiri și eroi naționali. În contrast, Donald Trump a intrat în galeria eroilor naționali doar cu câteva picături de sânge.
În zona noastră geografică, menționăm atentatul de la Sarajevo, care a declanșat primul război mondial, asasinatele odioase comise împotriva premierilor României Armand Călinescu și Nicolae Iorga, ca și asupra handbalistului Marian Cozma lângă Veszprem, în Ungaria. Recent, premierul slovac Robert Fiko a scăpat destul de ieftin după câteva împușcături.
Atunci când un tânăr de 20 de ani trage ineficient într-un VIP septuagenar, iar la zeci de mii de mile distanță, un președinte septuagenar trimite zilnic în zona de risc maxim a frontului sute de soldați de 20 de ani, putem vorbi despre un război între generații?
Atentatul schimbă datele problemei electorale din toamnă. Discursul pregătit de Trump era acid fața de opoziție, iar după tentativa eșuată de asasinat, discursul a devenit unificator pentru națiune. De asemenea, cunoscutul om politic și de afaceri l-a invocat public în premieră pe Dumnezeu. Să fie oare “supraviețuitorul” Donald Trump factorul politic pacificator pentru America și întreaga planetă?
