Teoria înjumătățirii forței votului în raport cu distanța

0

Îmi pare rău că trebuie să o spun, mergând astfel în răspăr cu convingerea multor cititori, dar eu nu cred că pierderea suveranității României în favoarea UE este bună și nu sunt de acord cu acest proces.

Transferul de suveranitate către organismele de la Bruxelles, care se întâmplă sub ochii noștri și este pe cale să se încheie, fiind totuși camuflat cu declarații și procese electorale, până când, cine știe, va veni momentul recunoașterii oficiale a faptului că Bucureștiul nu mai are nicio relevanță politică, este total incompatibil cu democrația.

Pentru a demonstra acest fapt, folosesc un model intuitiv pe care l-am denumit Teoria înjumătățirii forței votului în raport cu distanța.

Am împrumutat ideea din fizică, acolo unde se vorbește despre perioada de înjumătățire a substanței radioactive. Izotopul de uraniu, de pildă, are timpul de înjumătățire de circa 760 de milioane de ani.

Așa cum uraniul se înjumătățește în timp, votul se înjumătățește în spațiu.

Din locul unde se află casa mea și până la Primărie distanța este de circa 1 kilometru. Votul pe care îl dau pentru funcția de primar și pentru lista de consilieri locali rămâne intact.

Votul meu pentru parlamentari și pentru președintele țării rămâne de asemenea intact, deoarece din comuna unde locuiesc și până la București, distanța este puțin peste 100 de kilometri.

Consider că la fiecare dublare a distanței de 100 de kilometri între locul unde un cetățean votează și locul unde votul său devine activ, puterea votului se înjumătățește.

Distanța de la București la Bruxelles este de 1800 de kilometri, așadar puterea votului va fi diminuată de 18 ori.

Aerian, distanța Iași – București este de vreo 300 de kilometri, iar alegătorul ieșean simte că puterea votului său scade oarecum de vreo 3 ori. Nu a rămas Moldova, pentru mult timp, la coada investițiilor?

Dincolo de aritmetică, înțelegeți ce vreau să spun, anume că un vot este cu atât mai valabil cu cât efectul său prezumat este în apropiere, alegerile locale fiind, în acest sens, cele mai democratice, iar cele europene, cele mai puțin democratice.

Psihologic, resimțim acest fenomen din plin.

Votăm la alegerile europarlamentare, apoi nu mai avem habar de jocurile politice europene. Votul meu se pierde în neant.

Orice fel de integrare, fie europeană, fie euroatlantică, face ca valoarea votului să se diminueze masiv, pentru că în măsura în care votez un președinte al țării, iar el votează, la rândul său, ori își expune punctul de vedere la 10.000 de kilometri distanță, atunci puterea votului meu devine aproape nulă.

Veți spune că orice țară, așadar și România, trebuie să se integreze în diferite structuri regionale, continentale, mondiale și sunt perfect de acord. Integrarea este de dorit câtă vreme ea nu transferă suveranitate, deciziile sunt luate pe plan național, parlamentar, iar restul este negociere.

Teoria înjumătățirii forței votului nu are legătură cu naționalismul excesiv, în niciun caz cu șovinismul sau xenofobia, ea explică doar că dacă vrem să păstrăm neștirbită forța democrației, trebuie ca punctele de decizie democratică să fie în perimetrul național, să fie cât mai apropiate de urne. Doar în acest fel cetățeanul va putea avea control asupra votului pe care îl exercită, altminteri votul dispare într-o ceață cu atât mai deasă cu cât pleacă mai departe.

Ce legătură este între votul meu la alegerile europarlamentare și comportamentul politic al unor persoane numite von der Leyen sau Borrell? Ați auzit măcar de persoane numite Margrethe Vestager, Valdis Dumbrovskis sau Dubravka Suica? N-ați auzit, dar sunt numele unor vicepreședinți executivi ai Comisiei Europene, aceea care ia decizii obligatorii pentru mine și pentru dumneavoastră.

Cei care se vor grăbi să judece teoria mea vor reveni la ideea că o țară nu poate să se izoleze, ci dimpotrivă, este necesar să facă parte din cât mai multe structuri internaționale. Atrag însă respectuos atenția că dacă așa e bine, așa e normal, așa a fost decând există politică internațională, integrarea este utilă și democratică doar dacă este consultativă, bazată pe negociere, nu pe transfer de suveranitate.

Suveranitatea este o valoare sacră pentru care și-au dat viața oameni pe care îi considerăm eroi. Cum să facem cadou acest bun inestimabil pentru care s-a vărsat sânge?

Iarăși revin la cei grăbiți și afirm că UE este o structură minunată atâta timp cât nu fură libertatea statelor componente și suveranitatea lor. Modificarea tratatelor și apoi liberul arbitru, tupeul și jocul de interese al birocraților de rang înalt, mulțimea de comitete și comiții  au făcut ca spiritul originar al UE să dispară, fiind înlocuit cu dominația de tip sovietic.

Este acesta prețul necesar pentru atragerea fondurilor europene absolut dezirabile și utile pentru dezvoltarea infrastructurii României? Nici pomeneală, pentru că dezvoltarea uniformă a Europei poate fi realizată și fără centralizarea deciziei, fără pierderea sau disiparea sau nerelevanța voinței naționale.

Centralizarea puterii în mâinile birocraților duce la distorsionarea gravă și inadmisibilă a unor valori universale și perene precum aceea de pace sau de luptător pentru pace. Birocrații de la Bruxelles l-au criticat și l-au amenințat pe premierul maghiar Viktor Orban pentru misiunea sa de pace de la Kiev, Moscova și Beijing, ca și cum ideea de pace și flacăra păcii sunt chestiuni odioase, în vreme ce înarmarea și războiul sunt valori umaniste.

Cei care sunt îngrijorați, pe bună dreptate, de soarta democrației și doresc să o apere din tot sufletul nu au altceva de făcut decât să se asigure că votul cetățeanului se validează, se controlează, face feedback cât mai aproape de locul unde sunt instalate urnele.

Orice alte moduri de a vota sunt exbiționisme fără viabilitate, sunt, în cele din urmă, praf în ochi, sunt minciuni menite să păstreze aparențele în vreme ce realitățile sunt cu totul altele.

 

Gheorghe Smeoreanu

(Această rubrică apare în zilele de luni și joi)