Reținut de polițiști după incendierea locuinței

0

În seara zilei de 18 iulie a.c., în jurul orei 21:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au fost sesizați prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112 cu privire la un incendiu la o locuință de pe raza comunei Arefu.

La fața locului au fost direcționați polițiștii Secției de Poliție Rurală Albeștii de Argeș, iar din primele verificări efectuate la fața locului au rezultat indicii cu privire la posibila folosire intenționată a sursei, de către locatarul imobilului, bărbat de 34 de ani.

La fața locului s-au deplasat și polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș, pentru cercetări.

Polițiștii l-au depistat pe bărbatul în cauză, ce a fost condus la sediul poliției.

După stingerea incendiului, împreună cu reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Argeș, s-a stabilit că _incendiul ar fi fost provocat în mod intenționat.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere prin incendiere, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș.

După administrarea probatoriului, bărbatul de 34 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de mâine, 20 iulie a.c., să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.