Dispută între Prefectură și Consiliul Județean

0

  După ce prefectul Dragoș Predescu a atacat în instanță, hotărârea Consiliului Județean Argeș (H.C.J. nr. 199/27.06.2024) privind actualizarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2024, Ion Mînzînă, președintele CJ Argeș, a organizat o conferință de presă în cadrul căreia a explicat că prin acest demers vor fi blocate proiecte importante aflate în derulare. În replică, prefectul spune că soluția ar fi anularea hotărâri atacate și să fie emisă una nouă, cu respectarea procedurii legale.  

Vineri, 19 iulie 2024, la conferința de presă, președintele CJ Argeș a declarat: ”Am decis să organizăm această conferință de presă pentru că ne confruntăm, iată, cu efectele frustrărilor și incompetenței unor indivizi care se folosesc abuziv de funcțiile obținute politic și pun în pericol viețile argeșenilor și dezvoltarea județului. Decizia Instituției Prefectului de a ataca hotărârea în integralitatea ei afectează sute de mii de argeșeni și pune în pericol proiectele de dezvoltare a cel puțin trei sferturi dintre localitățile județului. Pentru că, în afară de faptul că zeci de primării riscă să piardă astfel proiecte importante sau să nu le poate finaliza pe cele în implementare, cel mai grav este că sunt puse în pericol chiar și viețile oamenilor. Vă dau doar un exemplu, poate cel mai grav, prin această decizie halucinantă angiograful de la Spitalul Județean nu va mai putea funcționa. Fiind o acțiune unică la nivel național, fără vreun temei legal, ci invocând doar faptul că nu a fost un subiect suficient de dezbătut public, prefectul a vrut să-și arate autosuficiența și a blocat astfel dezvoltarea a zeci de localități și pune în pericol, așa cum am spus, sănătatea și viețile oamenilor” – a precizat președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă. Legea nr. 273/2006 reglementează repartizarea acestor sume fără să prevadă în mod expres criterii privind alocarea  lor, a mai spus acesta.

Vor fi afectate proiecte din spitale

Conducerea CJ Argeș a explicat că prin blocarea acestei hotărâri sunt afectate și alte instituții și nu se mai pot derula mai multe proiecte după cum urmează:

  1. La Spitalul Județean de Urgență Pitești, angiograful nu mai poate funcționa din cauză că nu poate achiziționat sistemul hemodinamic. Nu pot fi luate licențe în IT, ceea ce va duce la imposibilitatea calculării salariilor și a altor evidențe contabile.
  2. La Spitalul de Pediatrie Pitești nu pot fi întocmite documentații de acccesare de fonduri europene pentru reabilitarea compartimentelor din cadrul unității. Nu pot fi finalizate lucrările de întărire a instalațiilor electrice
  3. La Spitalul de Recuperare Respiratorie și Pneumologie „SF. Andrei” Valea Iașului nu poate fi finalizat proiectul din fonduri externe nerambursabile ( ”Consolidarea infrastructurii medicale pentru a face față provocărilor ridicate de combatere a epidemiei de COVID-19 la Spitalul de Pneumoftiziologie „Sf Andrei” ) ceea ce ar putea duce la rambursarea întregii valori alocate din Fondul European (9,56 mil. lei) și nu poate fi finalizat proiectul de alimentare de rezervă la energie.
  4. La  Spitalul de Recuperare Brădet ar putea fi întrerupte achizițiile inițiate de achiziționare de aparatură medicală.
  5. Spitalul de Boli Cronice și Geriatrie “Constantin Bălăceanu Stolnici” Ștefănești. Anularea creditelor bugetare retrimestrializate implică, neducerea la îndeplinire a contractelor, neachitarea în termen a facturilor de echipamente medicale recepționate și plata unor penalități.
  6. Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Argeș riscă suspendarea licenței de funcționare a Complexului de Servicii Comunitare pentru Copii cu Dizabilități Câmpulung anularea creditelor bugetare aprobate în condiții de legalitate, solicitate în urma unor procese verbale ale ISU are drept consecință suspendarea licenței cu impact direct asupra beneficiarilor care, în acest caz, nu vor mai beneficia de servicii sociale.

Având în vedere faptul că data recomandată pentru primul termen de judecată este 14.01.2025, Consiliul Județean Argeș va apela la toate căile legale pentru soluționarea acestui dosar în regim de maximă urgență, a mai precizat Ion Mînzînă.

Soluția? Anularea hotărârii!

În replică la cele de mai sus, prefectul Dragoș Predescu a declarat: ”Soluția pentru deblocarea situației la nivelul Județului Argeș este revocarea hotărârii atacată pentru motive de nelegalitate și emiterea unei alte hotărâri cu respectarea strictă a legii. Domnilor, aveți obligația legală să fiți transparenți: argeșenii trebuie să fie consultați atunci când e vorba de banii publici. Vă repet: aceștia sunt ai tuturor argeșenilor, nu sunt ai dumneavoastră din buzunar.

Educația mă împiedică să le spun unora ce ar merita! Aș vrea să înceteze ceea ce pot numi fără ezitare “o bălăcăreală publică” pe banii județului. Rog conducerea Consiliului Județean Argeș să lase în pace funcționarii Instituției Prefectului pentru că acești oameni doar și-au făcut treaba când au analizat Hotărârea Consiliului legată de buget. Juridic vorbind, proiectul nu a fost pus în trasparență decizională, motiv de nelegalitate și să decidă instanța mai departe. Tot juridic, soluția este revocarea hotărârii și dată o nouă hotărâre cu respectarea legii! Este evident că este nevoie de bani pentru funcționarea spitalelor, primăriilor, instituțiilor! Și pentru asta, cei care împart ar trebui să lucreze în litera și în spiritul legii și să se asigure că nu fac greșeli. De fapt, despre asta este vorba! Asta înseamnă responsabilitate și echilibru. În ceea ce mă privește, lăsați amenințările: nu mă sperie! Punct! Sunt ferm, activitatea instituțiilor trebuie să fie în slujba argeșenilor, nu în interesul unora sau altora” a precizat prefectul județului Argeș.