Pescar cercetat penal pentru braconaj!

0

Polițiștii argeșeni au prins doi pescari care au comis infracțiuni în domeniul piscicol. Aceștia aveau mai multe kilograme de pește prins cu ajutorul unor unelte interzise.

Astfel, polițiștii au întocmit un dosar penal și a fost aplicată o sancțiune contravențională, în valoare de 4.000 de lei, conform Legii 176/2024, pescuitului și a protecției resursei acvatice vii, fiind ridicate, în vederea confiscarii, un autoturism, o barcă gonflabilă, unelte și plase de pescuit, precum și peștele găsit asupra celor două persoane.

A folosit plase și pripoane!

Polițiștii din cadrul Secției de Politie Rurală Rucăr au depistat în flagrant delict, un bărbat de 67 de ani, din Stâlpeni, care transporta cu un autoturism 6 păstrăvi și 321 de exemplare de verdete.


Din verificările efectuate s-a stabilit că bărbatul ar fi capturat peștele cu ajutorul unor unelte de plasă și cu pripoane din lacul de acumulare, în zona Sătic.
În urma celor constatate, bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 4.000 de lei, conform prevederilor Legii 176/2024, fiind dispusă măsura complementară a reținerii și suspendării permisului de pescuit pentru o perioadă de 90 de zile, precum și confiscarea cantității de pește găsită asupra sa.

Pește prins cu setca

În cursul nopții de 24 spre 25 iulie a.c., în jurul orei polițiștii din cadrul Secției de Politie Rurală Călinești, împreună cu reprezentanții Asociației Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Argeș, au depistat în flagrant delict, un bărbat de 45 de ani, din Priboieni, care extrăgea, din barajul Udeni, mai multe plase monofilament, în care era prins pește de diverse specii.
În cauză, a fost întocmit dosar penal conform art. 56, alin. 1, lit. a și art.57 alin. 1, lit. d din Legea 176 din 2024.


Totodată, au fost confiscate un autoturism, o barcă gonflabilă, un minciog, o pompă manuală, aproximativ 1000 de metri de plasă de pescuit și circa 12 kg de pește.