Avertisment! Cu un singur click infractorii îți pot goli conturile!

0

Atenție cetățeni, infractorii au evoluat și și-au perfecționat atât de bine metodele prin care pot obține bani nemunciți, încât îi pot lăsa cu conturile goale pe cei care le pică în plasă! Polițiștii recomandă să nu răspundeți mesajelor prin care vi se cer datele personale, datele cardurilor și nici să nu vă lăsasați atrași de escrocherii, în genul cumpărării de acțiuni sau de criptomonede ori de investiții la companii cunoscute.

În perioada ianuarie-iunie 2024, au fost înregistrate, la Serviciul de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Argeș, 222 de infracțiuni comise prin intermediul sistemelor informatice (88% privind efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos), fiind soluționate cu 59% mai multe dosare față de anul 2023.

”Toate înșelăciunile pornesc de la anunțuri postate online, de genul vânzare de produse, sau investiții financire. În general sunt folosite nume ale unor companii mari. Ințial sunt solicitate sume modice apoi persoanele vătămate sunt determinate să depună sume din ce în ce mai mari. Îi determină prin accesarea unor mesaje, link-uri sau coduri și prin instalarea unor aplicații prin intermediul cărora preiau controlul aspura conturilor. Cea mai cunoscută aprlicație utilizată de acești indivizi este Any Desk.

Victimele sunt de toate vârstele și toate categoriile. Niciodată nu au existat câștiguri din partea victimelor, doar pierderi”, a declarat comisarul șef Florin Nedelea, șeful Serviciului de Investigații Criminale Argeș.