Cunoscut primar acuzat că își făcea ”plinul” ilegal!

0

Primarul comunei Poiana Lacului, Ion Dumitrache va fi trimis în judecată după ce polițiștii  din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș au finalizat cercetările într-un dosar penal ce-l vizează. Edilul este acuzat că timp de aproximativ 3 ani i-a învățat pe șoferii instituției să treacă mai mulți kilometri pe foile de parcurs, în acest fel mărind consumul pe hârtie.  În acest fel și-a făcut ”plinul” cu aproximativ 50.000 de litri de combustibil din gestiunea primăriei.

 

”Polițiștii  din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș au finalizat cercetările într-un dosar penal, aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunilor de delapidare în formă continuată, instigare la fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată, instigare la uz de fals, uz de fals, participaţie improprie la fals intelectual în formă continuată și fals intelectual în formă continuată.
Din cercetări s-a stabilit faptul că, în perioada 2019 – 2022, un bărbat de 65 de ani, din Poiana Lacului, în calitate de conducător al unei instituții publice ar fi întocmit în fals și ar fi determinat mai mulți angajați ai instituției, care deserveau autovehiculele unității, să consemneze în foile de parcurs mai mulți km decât erau parcurși în realitate.
Astfel, și-ar fi însușit, pe nedrept, din gestiunea instituției, cantitatea de aproximativ 49.500 de litri de combustibil, în valoare de 287.575 lei, pe care ar fi folosit-o în scopuri personale.
Reamintim faptul că, la data de 21 septembrie 2022 au fost efectuate trei percheziții domiciliare, la sediul instituției publice și la societatea comercială livratoare de combustibil, ocazie cu care au fost ridicate mai multe documente cu valoare probatorie.
Pentru recuperarea prejudiciului, s-a procedat la instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra unui a 6 bunuri imobile aparținând persoanei cercetate.
Dosarul penal va fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată”, au transmis reprezentanții IPJ Argeș.