Arestat pentru trafic de migranți!

0

Autoritățile germane au emis pe numele unui argeșean un mandat european de arestare sub acuzația de trafic de migranți. Acesta a fost capturat de polițiști, fiind reținut, și marți, 30 iulie, a fost prezentat Curții de Apel Pitești cu propunerea arestării. Instanța a admis cererea.  

Luni 29 iulie a.c., polițiștii Serviciului Investigații Criminale, împreună cu polițiștii Secției de Poliție Stâlpeni au depistat un bărbat de 28 de ani, din Bălilești, față de care autoritățile germane au emis un mandat european de arestare.

Bărbatul în cauză a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, în vederea parcurgerii procedurii de extrădare. Abel Nicolae B., despre el fiind vorba,  este acuzat de trafic de migranți. Marți a fost prezentat judecătorilor de la Curtea de Apel Pitești cu propunerea arestării.

”…admite propunerea formulată de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti (ca urmare a Semnalării introduse în Sistemul Informatic Schengen de autorităţile din Germania privind executarea mandatului european de arestare emis în Dosarul nr. 505 Js 17971/23; Gs 2260/24, Gs 2268/24, de către Judecătoria Landshut şi dispune arestarea provizorie în vederea predării a persoanei solicitate B. Abel-Nicolae, în prezent aflată în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş, pe o durată de 15 zile, începând cu data de 30 iulie 2024 şi până la data de 13 august 2024, inclusiv. Amână judecarea cauzei şi fixează termen la data de 08 august 2024, orele 10.00, pentru prezentarea, de către procuror, a mandatului european de arestare, însoţit de traducerea în limba română”, scrie în decizia judecătorilor.