Victorie categorică cu un adversar de liga a treia

0

FC Argeș și CSM Cetatea Turnu Măgurele s-au întâlnit duminică, la baza sportivă Albota, în cadrul unui meci amical. Disputa a fost dominată cap-coadă de piteștenii, care s-au impus de o manieră categorică, scor 4-1.

Argeșenii au deschis scorul în minutul 11 prin Emanuel Grønner, atacantul norvegian trimițând cu capul în plasă din centrarea lui Borța. Câteva minute mai târziu, nordicul putea face „dubla”, însă șutul său a trecut milimetric pe lângă poartă. Piteștenii și-au dublat avantajul pe tabelă prin  Vlad Morar, care a fructificat centrarea lui Ionuț Rădescu. Cu un sfert de oră înainte de finalul primei părți, Andrei Stoica a rămas singurul cu portarul teleormănenilor, însă a trimis pe lângă poartă. Oaspeții au redus din diferență prin Dumitrescu, iar la pauză s-a intrat cu avantaj minim. După revenirea de la cabine, trupa lui Dică a făcut 3-1 prin nou-intratul Șerban, scorul final fiind stabilit de Alexandru Dinoci(min.62), cu un șut în vinclu de la 20 m. Cu un sfert de oră înainte de final, Dică l-a introdus în poartă pe Ianis Ștefan, un produs al academiei argeșene de care cu siguranță vom mai auzi pe viitor. Testul cu formația de liga a treia a fost de bun augur pentru alb-violeți, care pregătesc cu mare atenție primul meci oficial din noul sezon, contra celor de la Steaua București, partidă programată marți, 6 august, de la ora 21:00, pe stadionul din Ghencea.

FC Argeș – CSM Cetate Turnu Măgurele 4-1(2-1)

Au marcat: Gronner(’11), Morar(’28), Șerban(’51), Dinoci(’62) / Dumitrescu(’37)

FC Argeș: Straton (min.74 Ianis Ștefan) – Borța, Garutti, Ghiocel (min.70 Butnărașu), Rădescu – M. Dică(min.46 Șerban), Dinoci, Stoica (min.63 Ailenei) – Morar, Buhăcianu (min.12 Mitoi), Grønner

Antrenor: Nicolae Dică

CSM Cetatea Turnu Măgurele: Turiga – Georgescu, Bâțâ, Nețoiu, Bădulescu – Moumbagna, Călin, Manole, Tudoran – Dumitrescu, Marica

Antrenor: Valentin Bădoi