A murit prietenul meu, poetul Constantin Preda, care se lupta de ani de zile cu o tumoră pe creier. Când a aflat că are cancer, poetul a scris despre boală, ținând practic un jurnal al drumului spre moarte. Despre propria sa moarte a scris un poem tulburător:
au murit ei regi
darămite un neisprăvit ca mine
mai neînsemnat decât puful de păpădie
ce-l suflă vântul peste coline
a murit marc aureliu
eu nu sunt decât un biet fir de praf
uneori vorbesc cu dumnezeu
prin firele de telegraf
a murit bacovia
a murit arghezi, a murit nichita
și tot răsare soarele
și tot înflorește răchita
voi muri și eu
poate azi, poate la noapte
vor rămâne din mine
câteva șoapte
au murit ei patriarhi
dar eu care sunt făcut din cioburi mărunte
a venit primăvara și poate va lua o hotărâre
să-mi tragă un glonț de miresme în frunte
Nu doar în istoria literaturii va rămâne viu Constantin Preda, ci și în istoria luptei omului cu boala. În vreme ce făcea chimioterapie, Constantin Preda s-a apucat să scrie cu și mai multă patimă, ridicând nivelul literaturii sale atât de sus încât nici nu îți vine să crezi ochilor.
Poet excepțional și înainte, după ce s-a îmbolnăvit grav, Constantin Preda a devenit unul dintre cei mai mari poeți români din toate timpurile.
În această perioadă, omul acesta mergea periodic la spital, își vedea cuminte de tratament, dar scria cu o îndârjire și cu un har uluitor. Așa ceva nu am mai întâlnit în literatură, anume să fie scriitorul infinit mai puternic decât omul care îi susține sângele și bătaia inimii.
Nici nu credeam că există o poezie a limitei limitei limitei, o transfigurare a luptei încrâncenate a îngerului vieții cu îngerul morții.
Nu cunosc, nici din viață, nici din cărți pe cineva mai puternic, mai jertfelnic pe altarul poemelor. De la spital, a scris:
”aici la spitalul de oncologie
cu cât e rana mai adâncă, cu cât durerea mai mare
chiar și lacrima, chiar și cancerul de pe creier
se tratează cu aceeași picătură de sare
aici la spitalul de oncologie
unde aștept să mi se facă o perfuzie și să mă prăbușesc în gol
închid ochii și mă visez cel mai frumos nufăr
în această cangrenă plină de nămol”.
x
Se discută zilele acestea foarte mult despre sociologul Alfred Bulai ca și cum ar fi cel mai diform, cel mai murdar, cel mai demn de dispreț om din această țară. Da, hărțuirea sexuală, cu atât mai mult în cazul unui profesor, este de condamnat, să nu uităm însă că nu s-au dovedit nici șantajul pentru favoruri sexuale, nici violul. Urmărind analizele sale sociologice la televizor, citindu-i unele texte, întrebând în mediul universitar, mi-am format convingerea că Bulai este un mare sociolog, motiv pentru care m-am gândit să vă spun ce se întâmplă în mediul științelor psiho – socio – umane cu oamenii care nu au o personalitate puternică.
În psihologie și în sociologie se lucrează cu investigații care scot ceea ce e mai sulfuros în ființa umană. Testele de psihologia profunzimilor, psihodramele, analizele relațiilor de grup arată că nimeni nu e înger, că în străfundurile noastre viețuiesc o mulțime de demoni, ceea ce pune în discuție morala așa cum a fost ea edificată de-a lungul vremurilor. Pentru a face față acestor realități întunecate, psihologul, sociologul au nevoie să înțeleagă cu ce se confruntă, apoi să își păstreze luciditatea și să stăpânească fenomenul. Pentru asta, îți trebuie o personalitate puternică, un eu echilibrat, ceea ce în cazul despre care vorbim se pare că nu a existat. Pentru a mă face mai bine înțeles, spun că studenții la medicină trebuie să facă față sângelui, rănilor, morții, iar psiho – sociologii să câștige lupta cu dracii din ei. Îl scuză pe Alfred Bulai situația că a pierdut această luptă? Nici vorbă, legea și morala tocmai de asta există, pentru a sancționa micile sau marile slăbiciuni umane.
X
Am urmărit aparițiile în presă ale marelui primar al Piteștiului care este Cristian Gentea. Vorbea cu revoltă despre faptul că liberalii și useriștii s-au abținut la votul pentru anumite proiecte vizibil benefice pentu cetățeni. Cum să nu votezi pentru asfaltarea ultimelor străzi de pământ din Pitești, asta ca să dau un exemplu. Totuși, pentru că are majoritatea în Consiliul Local, primarul a făcut să fie aprobate proiectele și atunci ne putem întreba de ce îl mai preocupă votul absurd al opoziției.
Din două motive. Unul este acela că după instarea noului Consiliu Local, rezultat în urma alegerilor din acest an, primarul Cristian Gentea se va lovi de necesitatea unei noi majorități, care să îi aprobe proiectele, altminteri existând riscul paraliziei administrative. Iar primarul știe că liberalii și, posibil, useriștii vor vota permanent contra sau se vor abține.
Al doilea motiv, cel mai plin de încărcătură psihică, este că primarul nu poate înțelege o democrație fără moralitate. Scriam într-un articol de acum câteva săptămâni că politologul american Tom Nichols subliniază că dușmanul principal al democrației este lipsa valorilor morale, că fără o etică cetățenească democrația moare. Se pare că primarul Cristin Gentea nu doar că sesizează, prin propria sensibilitate, acest adevăr, dar îl și trăiește afectiv. Votul majoritar care trece proiectele este bun din perspectivă practică, dar faptul că unii se împotrivesc doar din calcul politic și din răutate, rămâne rău pentru sănătatea democrației.
Am impresia că liberalii lui Coteț, mai ales, știu că primarul poate fi afectat de comportamentul lor patologic și de aceea insistă, doar, doar îl vor putea slăbi, destabiliza, pe primar. Le dau o veste proastă, Cristian Gentea este pe cât de sensibil, pe atât de puternic, de altfel tocmai de aceea își permite sensibilități, pentru că știe să și le stăpânească. E un mare caracter, un mare primar, Piteștiul are noroc cu Cristian Gentea. Știu ce spun.
Gheorghe Smeoreanu
(Această rubrică apare în zilele de luni și joi)
