Condiții speciale pentru donatorii de sânge care cumpără titluri de stat FIDELIS

0

Ministerul Finanţelor a lansat ieri o nouă emisiune FIDELIS de titluri de stat pentru populaţie, în care vor fi menţinute condiţiile speciale pentru donatorii de sânge.

Tranşa dedicată donatorilor de sânge se va aplica pentru titlurile de stat emise în lei, cu scadenţa la un an, având o dobândă de 6,80%. De asemenea, donatorii beneficiază de scăderea de zece ori a pragului minim de subscriere, de la 5.000 de lei la 500 lei. Pot beneficia de condiţiile noii emisiuni persoanele care fac dovada donării de sânge începând cu 1 martie 2024.

„Lansăm o nouă emisiune Fidelis, care a devenit deja unul dintre instrumentele de investiţie preferate ale românilor. Dovada că de la începutul anului 2024 am avut peste 47.500 de subscrieri şi peste 7.160.000 de lei investiţi. Menţinem în continuare şi condiţiile speciale pentru donatorii de sânge, ca parte a aportului nostru la campania România are sânge de rocker, acum şi de investitor. România nu a arătat niciodată mai bine în ceea ce priveşte donarea de sânge: avem o creştere a numărului donatorilor de peste 20% în primul semestru din 2024”, a precizat ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, în comunicatul de presă.

#Prag minim de zece ori mai mic pentru donatori

Tranșa dedicată donatorilor de sânge se va aplica pentru titlurile de stat emise în lei, cu scadență la un an, având o dobândă de 6,80% de asemenea, un alt beneficiu oferit donatorilor este scăderea de zece ori a pragului minim de subscriere, de la 5.000 de lei la 500 lei. Pot beneficia de condițiile avantajoase ale noii emisiuni persoanele care fac dovada donării de sânge începând cu 1 martie 2024.

Persoanele fizice rezidente și nerezidente cu vârsta de peste 18 ani pot subscrie în titlurile de stat FIDELIS denominate în lei și în euro, prin intermediul băncilor partenere BT Capital Partners&Banca Transilvania, Banca Comercială Română, B.R.D. – Groupe Société Générale și Alpha Bank, titluri care sunt listate la Bursa de Valori București.

#Dobândă de 7% la titlurile de stat în lei cu scadență la 5 ani

A patra ediție a programului de titluri de stat FIDELIS, va conține titluri de stat în lei, cu scadențe de 1 an și 5 ani și dobânzi anuale de 5,80% și, respectiv, 7%, și titluri de stat în euro, cu scadențe de 1 an și 5 ani și dobânzi anuale de 4%, respectiv, 5%.
Valoarea nominală a unui titlu de stat FIDELIS este de 100 de lei pentru emisiunea în lei și 100 de euro pentru emisiunea în euro, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv, 1.000 de euro.

#Poți retrage banii oricând, iar câștigurile sunt neimpozabile

În procesul de subscriere a titlurilor de stat FIDELIS nu se percep comisioane de către băncile intermediare, iar veniturile obținute, atât din dobânzi, cât și din câștigurile de capital sunt neimpozabile.De asemenea, există posibilitatea de a vinde titlurile înainte de scadență, primind dobândă aferentă perioadei de deținere.