Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Pitești, au documentat activitatea infracțională a două persoane, cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și efectuarea, fără drept, de operațiuni cu substanțe susceptibile a avea efect psihoactiv.
Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, în perioada iunie – august 2024, un bărbat, de 26 de ani, ar fi procurat și deținut în scopul vânzării aproximativ 600 de grame de canabis (drog de risc) și 400 de grame substanță cristalină psihoactivă 2-MMC, pe care le-ar fi încredințat spre păstrare temporară celui de-al doilea bărbat, de 21 de ani.
În cursul serii de 9 august a.c., cei doi au fost prinși în flagrant delict, de către polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T., în momentul preluării drogurilor anterior menționate.
Pentru administrarea probatoriului, au fost dispuse percheziții domiciliare la locuințele acestora, situate în județul Argeș, unde au fost descoperite și ridicate aproximativ 600 de grame de canabis, 400 de grame de 2-MMC, 5 telefoane mobile, 500 de euro și 400 de lei.
Ulterior, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Pitești au dispus reținerea celor două persoane, pentru 24 de ore.
La data de 10 august 2024, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Argeş a dispus arestarea preventivă, pentru 30 de zile, a bărbatului de 26 de ani, față de celălalt bărbat, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Pitești luând măsura controlului judiciar.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.