Pentru că școala românească a produs în ultimele decenii analfabeți funcțional, în proporție de 47 %, după cum declară cercetări serioase realizate pe așa-zisele criterii Pisa, semidocții au ajuns la mare preț. A fi semidoct este precum un grad academic, în comparație sau în raport cu un analfabet funcțional. Semidoctul, în genere, a urmat studii superioare. El a urmat la facultate o programă rahitică din care au fost scoase sau serios diminuate discipline precum logica, istoria filosofiei, epistemologia și psihologia, în consecință nu are habar de ceea ce gândirea umană a produs mai bun de-a lungul istoriei, în special pe linia scepticismului gnoseologic și a gândirii critice, așa cum voi explica ceva mai încolo.
Procuratura a afirmat că diminuarea drastică a noradrenalinei a cauzat decesul unui pacient. Relația de cauzalitate este o chestiune studiată de știința logicii, dar procurorul nu își face probleme, el crede că este ca atunci când dai cu piciorul într-o piatră și ea sare din bombeu. Un tip școlit pe la facultăți de medicină din afară, anume doctorul Gabriel Diaconu, ocupându-se de acest caz, a notat pe Facebook unele chestiuni legate de ideea logică de cauzalitate. Iată ce spune:
”Admițând relația generală cauzală probabilistică dintre A și B, care dă și un sens temporal, vectorial (de la cauza (A) la consecința (B)) între cele două, și admițând că postulăm ”cA” ca fiind ”expunere” și ”cB” ca fiind ”deznodământ” trebuie să putem proba obligatoriu, și fără excepție, următoarele trei afirmații condiționale (prognostic, retrognostic și atributiv):
1) cA VA DUCE la cB
2) cB a fost adus de cA
3) FĂRĂ cA, cB NU S-AR PUTEA ÎNTÂMPLA
Aceste trei afirmații, logic, unde notăm expunere = E și deznodământ = D, se mai pot formula ca:
1) E cauzează D
2) D este cauzat de E
3) nonE cauzează nonD”
Sunt sigur că cititorii mei nu se vor declara scârbiți de limbajul folosit de doctorul Gabriel Diaconu și îi vor acorda calitatea de instrument epistemologic absolut necesar în abordarea cazului despre care vorbim. Oricum, nu e nimic complicat aici.
Cornel Nistorescu nu face apel la logică în sens de știință, el aduce discuția în plan strict jurnalistic, spunând:
”O asistentă șefă (director de îngrijire!?) avertizor de integritate, aflată într-o confruntare încrîncenată de ani și ani cu personalul din interiorul Spitalului „Sfîntul Pantelimon”, se plînge la Parchet, la Ministerul Sănătății și „la presă”. Jurnalistul (străin de medicină) ascultă o parte, devine anchetator nemilos și acuzator și rostogolește în senzațional ceea ce înțelege el: ”Doctorii de la Pantelimon omoară oameni”. Multă lume din presă îl felicită și i se alătură luând de bună întreaga investigație. Pe baza declarațiilor a două asistente și a presiunii publice stîrnite de materialul de presă, procurorul Alexandru Anghel deschide dosar, cercetează cazul în felul său de a înțelege și, în baza unui probatoriu restrîns, decide arestarea celor două doctorițe specializate în terapie intensivă. În ciuda atestatelor și performanțelor profesionale, ele sunt trecute aproape instantaneu în rîndul suspectelor de crimă cu premeditare și linșate mediatic de zeci de jurnaliști care nu știu baza chimică a aspirinei.”
Nu s-ar fi întâmplat ceea ce descrie Cornel Nistorescu dacă procurorii și judecătorul de drepturi și libertăți ar fi avut în background-ul lor intelectual ideea că întotdeauna coenceptele trebuie lămurite până în pânzele albe, așa cum făcea Socrate, logica trebuie respectată cu sfințenie în sensul pe care ni l-a arătat Aristotel, omul trebuie să fie conștient că există aparențe și lucruri în sine, așa cum ne arată Kant, că în judecata vinovăției trebuie să luăm în calcul imperativul categoric, așa cum același gânditor din Konigsberg ne spune, că validitatea unei simple proproziții trebuie îndelung analizată, așa cum ne arată Wittgenstein.
Vor zice unii că vreau să complic lucrurile, că mă exprim pretențios și fac paradă de nume mari ale culturii, dar nu-mi pasă, deoarece semidoct se numește și nu altfel procurorul sau judecătorul care nu a dat cu nasul, ca să zic așa, peste acești autori și aceste puncte de vedere care le-ar fi rafinat mintea și judecata, le-ar fi adecvat documentele emise, adică rechizitoriul și hotărârea de arestare preventivă a doctorițelor la complexitatea situației medicale și existențiale pe care au analizat-o atât de rudimentar.
Semidoctul este rudimentar întotdeauna pentru că nu știe că nu știe și nici nu se îndoiește rezonabil de ceea ce știe.
Justiția semidoctă a deversat idei cretine către presa semidoctă (dar și parșivă) care, la rândul ei, le-a aruncat în mijlocul haitei de comentatori semidocți care au dat nutreț de rumegat milioanelor de analfabeți, după cum perfect descrie lucrurile ziaristul Octavian Știreanu:
”Verdictul dat de judecător a deversat în spațiul public încă un val uriaș de epitete și acuze despre spitalul morții, doctorițele asasine, criminalii în halate și altele asemenea.
„Pulitzerii”, jurnaliști de ocazie cu exclusivități primite din câmpul tactic, și-au atins nivelul de glorie și sunt plimbați ca sfintele moaște pe la toate televiziunile să reia iar și iar stenograme ori citate – de data asta nu din referatul procurorului, ci din motivarea judecătorului. Veninul dat cu porția „pe surse” s-a răspândit cu viteză în toate straturile societății.
Procesul se îndreaptă spre ceea ce se numește argumentum ad populum („apelul la lume”). Adică sentința să fie fundamentată pe ceea ce crede lumea tocmai spre a-i da satisfacție acesteia, nu adevărului. Or, argumentul „ad populum” este o diversiune la care se apelează când nu există probe și care afirmă că o propoziție este adevărată deoarece foarte multă lume crede că este adevărată.
S-a dus o luptă infernală pentru a impune ideea că acele două doctorițe sunt niște asasine, care au comis crime cu premeditare, pe baza unui plan anume conceput. O atitudine de huliganism mediatic care frizează inconștiența a accelerat acest proces. „Dacă mulți cred, atunci așa este” este tactica salvatoare a procurorilor, pe care au slujit-o cu veselie tot felul de „pulitzeri” dornici de celebritate. Au aruncat în joc diversiunea cu testul poligraf, formulând niște întrebări imbecile și provocatoare. Au lansat și un alt motiv al decesului, și anume reducerea cu 50% a dozei de oxigen. Au răscolit prin coșul cu rufe murdare al biografiei celor două doctorițe. Au pus în funcțiune o rețea infernală de interceptări telefonice, tocmai spre a avea cât mai mult moloz de aruncat în ochii fraierilor. Dacă mulți cred, atunci așa este!”.
Pe lângă alte aspecte, scandalul de la Spitalul Sf. Pantelimon scoate în evidență faptul că școala românească a distrus societatea, producând analfabeți, analfabeți funcționali și semidocți, într-un cuvânt, proști.
Proștii au ajuns să îi căsăpească pe deștepți.
Pe viitor, așteptați-vă din partea proștilor la ce nu v-ați aștepta.
Gheorghe Smeoreanu
(Această rubrică apare în zilele de luni și joi)
