Un individ certat cu legea a profitat de faptul că a găsit ușa unui apartament, din Ștefănești, întredeschisă și a intrat ca să scotocească după bani. A sustras peste 15.000 de lei dar a fost surprins de proprietara în vârstă de 65 de ani. Femeia a încercat să-l oprească pe hoț, dar individual a îmbrâncit-o ca să poată să fugă. Proprietara a început să strige după ajutor, dar în același timp, a pus mâna pe o mătură și a pornit pe urmele lui cu intenția de a-l lovi dacă o mai atacă! Același individ s-a oferit, la câteva zile după comiterea tâlhăriei, să ajute o bătrână și să îi care sacoșele cu cumpărături dar i-a furat din portofel 100 de lei. A fost condamnat la 3 ani închisoare cu executare.
Tâlhăria a fost comisă de Marin Cristian M., de 28 de ani, din comuna Stolnici, în luna februarie 2023. Tânărul obișnuia să bată din ușă în ușă, ținând în mână o mapă cu fotografii și actele medicale ale unui copil și cerea bani de la cetăeni, pentru un caz umanitar. Acesta era insistent și atent la detalii, cu scopul de a fura. De altfel, tânărul a fost cercetat în mai multe dosare de către procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, dar, de fiecare dată, reușea să se împace cu victimele pe care le convingea să retragă plângerile, dosarele fiind soluținat cu încetarea acțiunii penale.
A fugit cu 15.600 lei
La data amintită, umblând prin scările de bloc cu mapa în mână, Marin Cristian M. a observat că ușa unui apartament este întredeschisă. A intrat și s-a dus la șifonier, a forțat încuietoarea și a scos o geantă în care se aflau bani. Atunci, proprietara, în vârstă de 65 de ani, a ieșit din altă încăpere și a dat peste el în casă. De față cu femeia, hoțul a scos un teanc de bancnote din geantă le-a băgat în haină apoi a reușit să fugă. Pensionara s-a înarmat că o mătură și a pornit pe urmele individului.
”Aoleu mi-a furat banii”
”Partea vătămată a fost găsită în stare de șoc și le-a relatat polițiștilor că a ieșit din camera unde locuia, până la baie iar când a revenit a observat un individ necunoscut în interiorul locuinței în timp ce căuta în șifonier. Partea vătămată a relatat faptul că l-a întrebat pe acel individ ce cauta în imobil, iar acesta a împins-o și i-a sustras bani dintr-o geantă pe care o avea în șifonier (…) a constatat că din geantă îi lipsește suma de 15.600 lei. La fața locului a fost identificată și martora (…) vecină cu persoana vătămată, care a relatat faptul că l-a obsevrat pe inculpat când a ieșit din locuința persoanei vătămate și se îndrepta grăbit către ieșirea din bloc. Astfel, din declaraţia martorei, instanţa reţine că în ziua incidentului, în timp ce se afla pe scara blocului, a auzit-o pe persoana vătămată țipând și spunând ,”aoleu, mi-a furat ala banii,, apoi din locuința ei a ieșit o persoană de sex masculin și persoana vătămată după aceasta cu o mătură, deplasându-se greu din cauza unor probleme de sănătate ”, scrie în motivarea sentinței dată de Judecătoria Pitești.
Metoda – ajutor umanitar!
Când a fost audiată de anchetatori, femeia jefuită și-a amintit un detaliu care i-a ajutat pe oamenii legii să-l descopere pe tâlhar. Acesta practica metoda ”ajutorului umanitar” pentru a identifica locurile din care poate să fure. ”Martora a specificat că din câte își amintește, anul trecut, aceeași persoană a venit la ea la ușă cu o mapă în mână, sub pretextul că strânge bani pentru copii bolnavi. Același aspect a fost confirmat de persoana vătămată care a declarat că, în luna decembrie 2023, același bărbat a venit la ușa sa, având asupra lui o mapă roșie, cu pozele unui copil și solicita bani ca donație pentru el, întrucât ar fi fost bolnav. Partea vătămată nu a vrut să îi dea bani, dar bărbatul respectiv i-a sugerat să caute bani în șifonier, insistând să intre în casă, dar persoana vătămată nu i-a permis și a închis ușa”, scrie în motivarea deciziei judecătorești.
Și-a oferit ajutorul și a prădat-o
În august 2023, Marian Cristian M. a văzut o femeie în vârstă de 73 de ani, în timp ce se afla pe scările ce fac legătura între Piața Războieni și Parcul Tineretului, din Pitești. A abordat-o sub pretextul că îi va urca plasele până la capătul treptelor, ca un gest de ajutor, iar după ce aceasta i le-a înmânat, inculpatul s-a întors cu spatele către femeie și a furat 100 lei din portofelul aflat într-o plasă. A fost văzut de persoana vătămată, care i-a cerut banii înapoi, moment în care acesta a fugit.
Închisoare cu executare!
Tânărul fost trimis în judecată sub acuzația de tâlhărie calificată și furt. În timpul procesului piteșteanca și-a retras plângerea după ce inculpatul i-a înapoiat cei 100 de lei. În ceea ce privește tâlhăria comisă, Marian Cristian M. a fost condamnat la 3 ani închisoare cu executare. Și în acest caz a încercat să se împace cu femeia jefuită, dar i-a înapoiat decât în jur de 4.000 de lei, astfel că procesul și-a urmat cursul. Pe lângă condamnare, instanța îl obligă pe inculpat să achite suma de 11.200 lei daune materiale și 10.000 de lei daune morale. Decizia nu este definitivă, iar tânărul a declarat apel.