Cu puțin înainte de ora 2.00, în noaptea de marți spre miercuri, pompierii argeșeni au fost sesizați că a luat foc un adăpost de păsări din comuna Șuici.
Pompierii de la Punctul de Lucru Tigveni au intervenit cu un echipaj de stingere în comuna Șuici pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească. La sosirea militarilor, ardea în dezvoltare un adăpost de păsări, pe o suprafață de aproximativ 6 mp, flăcările prezentând pericol de propagare la o locuință aflată în apropiere. Flăcările au fost oprite rapid din extindere, incendiul fiind stins în limitele găsite. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost focul deschis în spații deschise.