Pompierii abia fac față numărului mare de incendii de vegetație!

0

Tot mai multe incendii de vegetație, le dau bătăi de cap pompierilor argeșeni. Militarii intervin în fiecare zi la mai multe situații de acest gen. Cu toate că reprezentanții ISU Argeș fac apel, zilnic, către cetățeni să nu mai provoace astfel de incendii, oameni par să nu înțeleagă.

În această după-amiază, pompierii au fost solicitați pentru stingerea a trei incendii de vegetație.
Prima misiune a fost în localitatea Recea, unde au ars aproximativ 3000 mp de vegetație uscată și mărăciniș, iar ulterior, alte două solicitări au venit din localitățile Izvoru și Călinești.
În localitatea Izvoru, incendiul a fost stins de către Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă, iar în localitatea Călinești încă se intervine pentru lichidarea focarelor, care, la cea mai recentă evaluare, s-au propagat pe o suprafață de teren de aproximativ 3 ha.
Pentru ultima misiune se acționează cu patru echipaje și patru autospeciale, precum și cu accesorii de primă intervenție, au transmis reprezentanții ISU Argeș.