Vopsirea mașinii este un proces care necesită anumite cunoștințe. Nu este suficient să iei o vopsea auto și să o aplici ca și cum ai aplica spuma pentru curățare. Ai nevoie de produsele și uneltele potrivite pentru ca rezultatul final să fie unul spectaculos. Pe lângă vopsea, în procesul de vopsire un rol foarte important îl are grundul.
De ce este atât de important un grund auto și cum îl alegi pe cel potrivit? Află în rândurile următoare.
De ce ai nevoie să aplici un grund auto înainte de aplicarea vopselei?
Grundul auto nu este o simplă bază pentru vopsea. Rolul acestuia este mult mai complex decât am putea crede. Acestea creează un strat suplimentar impermeabil care împiedică factorii corozivi, cum ar fi umezeala sau sarea, să ajungă la suprafețele metalice. Un grund auto anticoroziv este cel mai performant în acest sens, oferind o aderență excelentă la diverse tipuri de suprafețe, inclusiv oțel, aluminiu sau zinc.
Un alt rol al grundului este acela de promotor de aderență. Acestea creează o legătură puternică între suprafața metalică și stratul de vopsea. Astfel, fie că alegi o vopsea raptor colorată lichidă sau tip spray, aceasta nu se va desprinde sau descuama în timp. Aplicarea grundului pe suprafețele poroase sau semi-poroase, cum ar fi chitul pentru caroserie, împiedică absorbția inegală a vopselei, ceea ce ar putea duce la un finisaj inconsistent.
Grundul nu este doar un strat de protecție și aderență, ci poate fi folosit și ca umplutură pentru zgârieturi și urme de șlefuire. Grundurile acrilice sunt ideale în acest caz, fiind disponibile atât sub formă de spray grund 2k, cât și grund 1k. Pentru a obține o suprafață netedă, perfectă pentru vopsire, grundul poate fi șlefuit până la un finisaj foarte fin, eliminând imperfecțiunile minore care ar putea fi vizibile după aplicarea unui strat de vopsea lucioasă.
Când nu este necesară folosirea grundului?
Grundul nu este necesar întotdeauna atunci când vopsești mașina. Pentru zgârieturi mici, utilizarea unui grund poate fi excesivă. În acest caz, o șlefuire ușoară și curățarea suprafeței sunt suficiente înainte de aplicarea vopselei. Dacă suprafața de bază nu este expusă și este solidă, grundul poate fi, de asemenea, evitat.
Cum alegi un grund auto potrivit?
Înainte de a începe procesul de vopsire, trebuie să alegi un grund auto potrivit pentru manopera pe care intenționezi să o faci. Ține cont de suprafața pe care vei aplica grundul. Pentru oțel, zinc și aluminiu vei avea nevoie de un grund special formulat pentru astfel de materiale. Pentru jante, alege un grund special pentru roți, rezistent la abraziune. Dacă vrei să vopsești suprafețe de plastic, asigură-te că alegi un produs care poate fi aplicat pe materiale neferoase. Totodată, dacă suprafața pe care o vei repara este afectată profund de rugină, este necesar un grund cu proprietăți anticorozive puternice.
Prin urmare, dacă îți dorești ca mașina ta să arate impecabil și să fie și protejată, nu neglija importanța grundului. Grundul protejează împotriva ruginii, asigură aderența vopselei, umple imperfecțiunile, creează o suprafață netedă și sigilează porii. Investind puțin timp în căutarea unui produs potrivit și efort în pregătirea caroseriei înainte de aplicarea vopselei, vei obține un rezultat profesional.