Trei meciuri fără victorie pentru FC Argeș!

0

FC Argeș a mers pe terenul celor de la CSM Slatina în etapa a 5-a din Liga 2, iar  întâlnirea cu gruparea din județul Olt care a avut loc pentru piteșteni duminică s-a terminat la egalitate.

CSM Slatina – FC Argeș a fost 0-0, iar la finalul întâlnirii antrenorul Nicolae Dică a tras concluziile. Cele mai mari ocazii de gol ale meciului de la Slatina au fost în prima repriză, când Yanis Pîrvu, de la piteșteni, a trimis mingea în transversală, în timp ce Ionuț Năstăsie, în prelungiri, a șutat în bară, din penalty. În urma acestui rezultate, dar ținând cont că din etapa a 5-a mai sunt de disputat trei jocuri în zilele următoare, cât și faptul că în primele trei etape sunt trei jocuri restanțe, ale Corvinului, situația echipelor care au evoluat în acest este următoarea: CSM Slatina, cu 11 puncte și golaveraj 12-2, revine pe locul 2, devansând ACSM Reșița la golaveraj (9-5). CFC Argeș ajunge la 5 puncte strânse în cinci meciuri și se află abia pe locul 16, la egalitate cu CSC Șelimbăr, care are un meci mai puțin disputat și un golaveraj mai bun 5-4 față de 2-2.

Campionatul Ligii 2 intră acum într-o pauză de un weekend, pe perioada acțiunilor echipelor naționale, iar în runda a 6-a, încă neprogramată, FC Argeș primește vizita Concordiei Chiajna, iar CSM Slatina ajunge la Metalul Buzău.