CS Mioveni este în grafic după victoria din ultima etapă și are acum o pauză de campionat liniștită! Antrenorul galben-verzilor a vorbit în termini frumoși după succesul cu Viitorul și a spus care este secretul celor două goluri marcate.
”Toată săptămâna trecuă am lucrat la faza defensivă, asta am făcut! Să tratăm cu respect ocaziile create, iar în repriza a doua jucătorii au avut altă atitudine față de jocul de la Piatra Neamț. Nu mă gândesc la ce înseamnă viitor, trebuie să savurăm această victorie. Am dat goluri, nu am încasat gol, iar jucătorii au moral bun. Urmează pauza competițională, trebuie să punem la punct ce nu ne-a ieșit bine ofensiv, dar important e că echipa a câștigat, jucătorii au dat dovadă de caracter. Jos pălăria! Ne așteptam la un meci greu, felicit jucătorii că au dat dovadă de caracter, aveam cinci jucători indisponibili. Cei care au intrat și-au făcut datoria, în repriza a doua am marcat și nu am primit gol. Încredere am avut tot timpul, dar nu concretizam ocaziile. Și la meciul cu Viitorul, în prima repriză, am dus mingea în jumătatea adversă, dar nu am fost lucizi să finalizăm. Am avut probleme la finalizare, dar acum a fost ceva mai bine. Pe mine mă interesează să câștig, indiferent de rezultat. Trebuie să adunăm puncte! Dacă vom da goluri multe, cu atât mai bine, dar importante pentru mine sunt punctele. Am remarcat grupul, pentru că toți jucătorii au evoluat bine, și cei care au intrat din primul minut, și cei veniți de pe bancă” a spus Alin Chița.