FC Argeș are și anul acesta un început slab de campionat deși pretențiile sunt mult mai mari. Echipa lui Nicolae Dică nu a reușit decât o victorie și două egaluri în campionat și are doar 5 puncte, fiind pe 16.
Antrenorul principal al echipei s-a declarat nemulțumit de prestațiile avute și a transmis că așteaptă mai mult de la jucători. ”Nu sunt mulţumit de acest început de campionat, vreau mai multă personalitate de la jucători, mai mult curaj, pentru că am jucători cu experienţă la Liga 1 şi aş vrea să se vadă asta în meciuri. De asta i-am adus. Vreau să vedem personalitate, curaj, să aibă plăcerea de a juca fotbal. La ultima etapă, a fost un joc în care, în prima repriză, nu a fost prea bine, am intrat foarte rău în joc, ştiam că Slatina este o echipă care joacă foarte agresiv, care începe foarte bine jocul, am făcut un amical cu ea, înaintea începerii campionatului, am păţit acelaşi lucru. I-am avetizat pe jucători, dar din păcate nu am intrat bine în meci în prima repriză. În a doua, în schimb, am început mai bine, ne-am creat ocazii de a marca, am dominat, ei ne-au pus probleme pe câteva contraatacuri, ştiam că asta vor face, din păcate n-am reuşit să câştigăm. Eu zic că rezultatul este echitabil, Slatina este o echipă bună, închegată, cu jucători care joacă de mult timp împreună, iar mai ales acasă sunt o echipă foarte bună. Am spus-o, este un rezultat echitabil, nu meritam să câştigăm. Slatina a avut penalty ratat, am avut şi noi o bară, au avut şi ei ocazii pe contre, a doua repriză am avut şi noi, dar din păcate nu reuşim să marcăm” a declarat Nicolae Dică.
ZIARUL CURIERUL ZILEI ESTE INTERESAT DE OPINIILE ŞI SUGESTIILE DUMNEAVOASTRĂ, LEGATE DE CONŢINUTUL CURIER.RO.
De asemenea, aducem în atenţia tuturor CLIENȚILOR noștri ACTUALI și VIITORI, noua adresă de E-MAIL a redacţiei: anuntcurierulzilei@gmail.com Trimite
CONTACTAŢI-NE LA TELEFOANELE: 0248/215740; 0248/215726; 0348/401525