Avantajele și dezavantajele fațetelor dentare: Când sunt recomandate?

0

Vrei să-ți pui fațete dentare? Excelent! Înseamnă că ești unul dintre pacienții care au înțeles cât de important este să aibă un zâmbet sănătos. Sigur că un mare plus vine și pe partea estetică. Fațetele sunt realizate din materiale rezistente și oferă acel zâmbet strălucitor, alb și perfect aliniat. Exact așa cum ți-ai dorit mereu.

Vrei să afli mai multe detalii? Poți afla totul despre stomatologia modernă pe LLLDental.ro și, de asemenea, poți descoperi principalele avantaje și dezavantaje ale fațetelor dentare din acest articol. Citește-l până la final pentru a lua o decizie bine documentată.

Avantajele fațetelor dentare

Înainte de a enumera avantajele, trebuie să știi că fațetele dentare sunt niște pelicule fine, realizate din material ceramic, care se aplică pe suprafața frontală a dinților, schimbând total aspectul acestora. Care sunt principalele avantaje? Iată-le:

  • Sunt minim invazive. Dinți se șlefuiesc foarte puțin înainte de aplicare;
  • Pot schimba complet culoarea și forma dinților tăi naturali;
  • Sunt rezistente, nu se decolorează și nu se pătează;
  • Trec cu brio testul timpului, iar cu o îngrijire corectă pot dura chiar și mai bine de 15 ani;
  • Sunt rezistente în procesul de masticație. Nu trebuie să te abții de la preparatele preferate;
  • Rezultatele se obțin rapid;
  • Nu necesită o îngrijire specială. Se curăța ca dinții naturali.

Dezavantajele fațetelor dentare

Când ai în față o întreagă listă cu avantaje, pare că e destul de greu să crezi că există și dezavantaje. Adevărul e că putem enumera câteva aspecte, dar privite îndeaproape, acestea nu reprezintă chiar o serie de dezavantaje. Iată despre ce este vorba:

  • Fațetele dentare sunt ireversibile. Înainte de a le aplica, se îndepărtează o cantitate mică de smalț pentru a face loc. De aici caracterul ireversibil. Dinții devin mai sensibili, deci va trebui să porți tot timpul fațete sau coroane dentare;
  • Implică un cost financiar destul de mare. Cu toate acestea rezultatul este unul spectaculos. În plus, majoritatea clinicilor serioase îți oferă diferite modalități de a plăti eșalonat. Cumva, stomatologia modernă nu mai este atât de greu de accesat, deci prețul fațetelor din zirconiu este direct proporțional cu imaginea unui zâmbet cuceritor.

Când sunt recomandate fațetele dentare?

Încă te gândești dacă să-ți pui sau nu fațete dentare? Hai să-ți oferim o mână de ajutor. Iată când sunt recomandate fațetele dentare:

  • Pentru a corecta defectele de culoare: pete persistente care nu pot fi îndepărtate cu ajutorul tratamentelor clasice
  • Defecte minore de formă: dinți mici, ciobiți sau fisurați, spațieri inestetice
  • Uzură: dinți uzați din cauza bruxismului sau altor traumatisme

Cu alte cuvinte, fațetele sunt recomandate celor care vor să-și îmbunătățească semnificativ zâmbetul, dar au dinți sănătoși, fără infecții sau obturații foarte mari. Atenție, fațetele nu se aplică peste implanturile dentare.

Când nu sunt recomandate fațetele dentare?

Trecem de la recomandări la interdicții. Există anumite situații în care medicii nu recomandă fațetele dentare. Aici ne referim la:

  • Carii dentare profunde;
  • Boală parodontală;
  • Bruxism sever;
  • Dinți lipsă.

Totuși, doar echipa medicală îți poate spune dacă ai sau nu nevoie de fațete dentare. Sigur că, de cele mai multe ori, această decizie este una pur estetică, dar trebuie să ții cont de recomandările făcute mai sus și, în mod evident, de sfatul specialiștilor.

Pe final, un zâmbet frumos și sănătos contribuie semnificativ la starea noastră de bine. Vrei să te simți cu adevărat confortabil în pielea ta? Atunci, nu ezita să ceri ajutorul specialiștilor! S-ar putea să fii candidatul ideal pentru fațete dentare. S-ar putea ca viața ta să se schimbe total.