Nici nu a împlinit 18 ani căci Ana I. este acuzată de tentativă de omor. Ana urma să împlinească vârsta majoratului pe 10 octombrie. Ana, este minora care după o noapte de băutură împreună cu partenerul ei de viață, în vârstă de 28 de ani, din cauza geloziei ambilor parteneri, și-a înjunghiat concubinul de cinci ori în zona cervicală, lombară și la umeri. Marți, 10 septembrie, minora a fost arestată preventiv pentru 30 de zile.
Luni dimineața s-a primit un apel la 112: ”Ajutor” și cam atât. Apelul s-a întrerupt! Era un număr care nu sunase niciodată la 112. Imediat oamenii legii argeșeni s-au mobilizat și au identificat blocul de unde se sunase. Este vorba despre un bloc din cartierul piteștean Găvana. Polițiștii au mers direct la apartamentul de unde se apelase numărul de urgență. Pentru că nu a răspuns nimeni la apartamentul identificat de polițiști, aceștia au forțat ușa, iar înăuntru au dat peste o minoră de 17 ani. Aceasta a recunoscut că, în urma unui conflict avut cu concubinul de 28 de ani din Căteasca, ea a sunat la 112.
Violență în familie în varianta tentativei de omor
Ana I. de 17 ani a fost reținută de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș luni seara. Acuzația este de violență în familie în varianta tentativei de omor.
Ana și concubinul de 28 de ani locuiau cu chirie într-un apartament din cartierul piteștean Găvana. Ea era vânzătoare la un supermarket din cartier. În noaptea fatidică cei doi concubini au consumat băuturi alcoolice. Spre dimineață spiritele s-au încins și, nu se știe cu certitudine cine cui a reproșat, cert este că bărbatul de 28 de ani s-a ales cu plăgile înjughiate. Cinci la număr.
Se acuzau reciproc de infidelitate
La declarații el a susținut că cearta a pornit de la discuții contradictorii legate de infidelitatea ambilor parteneri. Ea i-a reproșat lui că o înșeală, el ei că îl înșeală. Practic se acuzau reciproc de infidelitate. Au băut amândoi toată noaptea. Dimineață, aproape de ora 5.00, a izbucnit conflictul. Ana a sărit la concubin și l-a înjunghiat în cinci zone de pe spate cu un cutit de bucătărie. Bărbatul avea răni la umeri, în zona cervicală și lombară. Cu puțin înainte de ora 6.00 bărbatul a plecat la spital. Era în chiloți și era plin de sânge. A luat-o și pe ea, târând-o după el să meagă împreună la Camera de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Argeș.
A refuzat să dea declarație
Ana a reușit să sune la 112 și pe drum a scăpat și s-a întors în apartament unde a fost găsită de poliție. Minora, în cele din urmă a recunoscut fapta. În schimb nu a vrut să ofere mai multe detalii despre cum a comis fapta. Ana I. a dat o singură declarație ca suspect și după ce i-a fost adusă la cunoștință calitatea de inculpat și încadrarea juridică, a refuzat să mai dea alta. Minora este cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie în varianta tentativei de omor. După examinarea medical, s-a stabilit că viața brbatului nu fost pusă în pericol. Totuși, având în vedere frecvența loviturilor cu cuțitul, și zonele vizate de atac a fost stabiltă încadrarea de tentativă de omor.
Arest preventiv pentru 30 de zile
Minora a fost reținută de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, luni seara, sub acuzația de violență în familie în varianta tentativei de omor. Tânăra a fost prezentată, marți 10 septembrie, Tribunalului Argeș cu propunerea arestării preventie iar instanța a dispus: ”admite propunerea nr.223/99/P/2024 formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş. (…) dispune arestarea preventivă a inculpatei I. ANA P. pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 10.09.2024 şi până la data de 09.10.2024, inclusiv. În temeiul art.275 alin.6 C.proc.pen., onorariul apărătorului din oficiu, av. Bulearca Elena, în cuantum de 360 de lei conform împuternicirii avocațiale nr.5361/10.09.2024, se suportă din fondurile MJ. Cu dreptul de a formula contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare/comunicare”, după cum se precizează în decizia instanței.