De miercuri, 11 septembrie, a început relocarea urșilor care ies pe șosea, în Transfăgărășan. Primii capturați vor fi o ursoaică agresivă și puiul ei. Vor fi duși în Sanctuarul Zărnești. Urmează și alții, anunță prefectul județului, Dragoș Predescu. De asemenea, Ministrul Mediului Apelor și Pădurilor, Mircea Feches, spune că prioritară este siguranța oamenilor.
“A început relocarea urșilor de pe șoseaua Transfăgărășan! Specialiștii vor ademeni o ursoaică și un pui. Procesul poate dura câteva zile, iar la tranchilizare se va recurge doar în caz de maximă necesitate. Soluția a fost aleasă în așa fel încât animalele să nu fie afectate și să nu fie puși în pericol nici reprezentanții instituțiilor statului. Reamintesc, cu atât mai mult în acest context, că persoanele care trec prin zonă nu au voie să se oprească pentru fotografii sau filmări. Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a emis Ordinul necesar pentru relocare. A fost făcută o prioritizare a animalelor pentru relocare. Prima mutată va fi o ursoaică despre care specialiștii spun că a devenit agresivă. Va merge în Sanctuarul de la Zărnești. La fel se va proceda apoi cu toți urșii care ajung la șosea”, este anunțul făcut ieri de Dragoș Predescu, Prefectul județului Argeș.
”Ne asigurăm că urșii nu vor mai reprezenta un pericol”
Mircea Fechet, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor a declarat: “Am instalat cușca pentru capturarea unei ursoaice cu pui și relocarea acesteia la sanctuarul din Zărnești. Ne asigurăm în acest fel că urșii nu vor mai reprezenta un pericol pentru cei care se deplasează pe Transfăgărășan. Am spus și repet, siguranța oamenilor este prioritară. Primul exemplar va fi transportat în condiții de siguranță la Zărnești unde va primi o a două șansă.”
La rândul lui, Mihai Coman, inginer silvic al Direcției Silvice Argeș (Ocolul Silvic Vidraru) a spus: “Ursoaica este în această zonă de mai mult timp, dar anul acesta s-a produs o schimbare în comportamentul ei și a devenit agresivă. De aceea, va fi relocată prima, împreună cu puiul. Am făcut multe relocări, niciuna nu a semănat cu cealaltă:”