Tinere reținute pentru tâlhărie

0

Patru tinere din Bascov au furat dintr-un magazin produse cosmetice în valoare de 1.200 lei. Acestea au și agresat-o pe casieră, ca să scape. Incidentul s-a produs la finele lunii august, iar marți, polițiștii au găsit două dintre cele patru suspecte și le-au dus la audieri.

Polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, și au identificat patru tinere bănuite de săvârșirea faptei, cu vârste de 17 ani 18 ani, 22 ani  și 24 de ani, din Bascov.

Din cercetări s-a stabilit că, la data de 28 august, cele patru ar fi pătruns într-un magazin din municipiul Pitești, de unde ar fi sustras produse cosmetice în valoare de aproximativ 1200 de lei, iar pentru a-și asigura scăparea, ar fi agresat-o fizic pe casieră, împingând-o. Au furat produse cosmetice de îngrijire a părului, dintr-un magazin de pe strada Crinului.

Două sunt plecate din țară!

În ziua de  10 septembrie, polițiștii de investigații criminale, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Secției de Poliție Rurală Bascov, au pus în executare mandatele de aducere, emise pe numele celor patru tinere, două dintre acestea, Lavinia G., 18 ani și M. Roxana, de 17 ani, fiind conduse la sediul poliției, pentru audieri. Celelalte dou femei, de 22 ani, respectiv 24 ani, nu au fost găsite. Există informații cum că ar fi plecate în afara țării.

În urma probatoriului administrat, s-a luat măsura reținerii celor două tinere, pentru 24 de ore, ulterior Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești dispunând cercetarea acestora sub măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.