Echipele argeșene din Liga 3 au avut un week-end aproape nefast, pentru că doar una dintre cele 3 competitoare a reușit să obțină un punct.
Surpriza vine de la ACS Speed Academy Pitești, nou promovată în Liga 3. Trupa antrenată de Alin Popescu a remizat în deplasare, 1-1 la Jiul Petroșani, după ce etapa trecută câștigase cu 3-2 meciul cu UNirea Bascov. Acum piteștenii au fost conduși la pauză de adversar și în plus au ratat și un penalty prin Robert Grecu. Egalarea a venit imediat după pauză (min 48) prin Robert Dalu. În acest meci primul unsprezece al lui Speed a fost: Ștefan – Mitrache, Negoiță, Ștefănescu, Păun, Tănase, Florescu, Cotea, Oprescu, Grecu, Dalu. Etapa următoare, Speed joacă acasă cu Gilortul Tg Cărbunești.
ARO Câmpulung a pierdut cu 1-0 acasă, la Dragoslavele meciul cu ACSO Filiași. Gazdele au fost în acest meci cu barele – 3 în prima repriză, în timp ce oaspeții au fost cu golurile, aceștia marcând în minutul 64 după o greșeală a apăririi. ARO CÂMPULUNG: Mușat – Răduța, Giroiu, Oprean, Robu (min.46 Grecu) Bunel (min.62 Pia), Burnaz (min.85 Troană), Pleșa, Jarcă, Jenaru, Durdun (min.79 Grancea). Antrenor: Ovidiu Tică. Etapa următoare, ARO joacă la liderul SCM Rm Vâlcea.
Într-un alt meci al etapei, Unirea Bascov a pierdut acasă cu Viitorul Dăești, scor final 1-2. Toate golurile au fost marcate după pauză: David Maria (70) / Vătafu (51), Adrian Sîrbu (77). Fără niciun punct după două etape, ”urșii” joacă etapa următoare în deplasare la Vulturii Fărcășești.