Un tânăr, în vârstă de 29 de ani, din Țițești, a fost arestat preventiv fiind acuzat de proxenetism și trafic de persoane. Procurorii DIICOT au stabilit că inculpatul ar fi exploatat sexual, prin metoda loverboy, două tinere. Fetele au fost obligate să se prostitueze în Germania și Elveția.
”Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Pitești, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, cercetată pentru trafic de persoane și proxenetism.
Din probatoriul administrat în cauză a rezultat faptul că, în martie 2022, prin inducere în eroare (folosind metoda „loverboy”), persoana în cauză ar fi recrutat o persoană vătămată majoră, pe care, în perioada 2022 – 9 septembrie 2024, ar fi transportat-o și adăpostit-o în diverse locații din Germania și Elveția și ar fi obligat-o să practice prostituția.
Sumele de bani obținute de victimă din activitatea infracțională ar fi fost însușite integral de către persoana cercetată în cauză.
Cercetările efectuate au mai relevat și faptul că, în luna februarie 2024, tot în scopul exploatării sexuale, aceasta ar fi recrutat o altă persoană vătămată, de 18 ani, și folosind același mod de operare (simularea unor sentimente de iubire) ar fi determinat-o să practice prostituția pe teritoriul Germaniei, însușindu-și integral sumele de bani obținute de victimă.
În urma percheziției domiciliare efectuate la data de 10 septembrie a.c., au fost descoperite și ridicate sume de bani, înscrisuri, precum și alte mijloace de probă.
La aceeași dată, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Pitești au dispus reținerea persoanei în cauză, pentru 24 de ore, iar, în cursul zilei de ieri, 11 septembrie, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Argeș a dispus arestarea preventivă a acesteia, pentru 30 de zile.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
Victimele au beneficiat de măsuri de sprijin și protecție asigurate de reprezentanții Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane.
Acțiunea a beneficiat de suportul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi al Județului Argeș.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, a transmis IPJ Argeș într-un comunicat de presă.