Amenințare cu briceagul, într-o primărie din Argeș!

0

Un individ extrem de nervos și înarmat a fost imobilizat de polițiști în sediul Primăriei Curtea de Argeș, joi. Acesta amenințase cu un briceag și o cheie metalică de roți, pe cei aflați în interiorul administrației locale. De ce era supărat? Că nu a fost lăsat de agenții de pază să își parcheze mașina în curtea primăriei.  

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au fost sesizați prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112 despre faptul că la sediul Primăriei Curtea de Argeș, un bărbat tulbură ordinea și liniștea publică, amenințând cu acte de violență. Când au ajuns la fața locului oamenii legii l-au găsit pe Vasile P., de 28 de ani, din comuna Mălureni, amenințând și înjurând. El era extrem de furios după ce agenții de pază i-au interzis să își parcheze mașina pe locurile din curtea instituției amintite. Avea în mâini un briceag și o cheie de roți. ” În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase și amenințare, în care cercetările sunt efectuate de polițiștii  Biroului Investigații Criminale din cadrul Poliției Muncipiului Curtea de Argeș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș.

După administrarea probatoriului și parcurgerea etapelor procesuale, bărbatul de 28 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi, 19 septembrie, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, cu propuneri de luare a unei măsuri preventive”, a precizat Florin Popa, purtător de cuvânt al IPJ Argeș. Vasile P. are antecedente penale. Ieri el a fost plasat sub măsura controlului judiciar.

.