Suntem încântați să anunțăm lansarea celei de-a zecea ediții a competiției „Învață să Programezi cu Alice”!
Organizată de Adfaber, cu sprijinul Oracle Academy, această competiție adună anual sute de elevi din clasele V-XII pasionați de programare, care se întrec în creativitate și originalitate.
Cele mai bune proiecte sunt premiate!
Care este perioada și cum se pot înscrie elevii la Competiția Națională „Învață să programezi cu Alice”
Profesorii și elevii din întreaga țară sunt așteptați să se înscrie începând cu data de 16 septembrie, până pe 14 octombrie 2024.
Participarea la acest concurs este complet gratuită și accesibilă oricărui elev din ciclul de învățământ gimnazial și liceal (clasele V-XII), care își dorește să învețe de la 0 limbajul de programare Java, unul dintre cele mai utilizate limbaje de programare la nivel mondial și unul dintre cele mai cerute de pe piața muncii. Chiar dacă nu au mai programat până acum, aceasta este oportunitatea perfectă prin care pot învăța bazele programării în timp ce lucrează la proiectul pentru competiție.
Elevii se pot înscrie în echipe de câte 3 membri: 2 elevi (din același ciclu de învățământ) și un profesor coordonator. Un profesor poate fi mentorul mai multor echipe.
Înscrierea durează mai puțin de 2 minute, completând acest formular, disponibil și pe pagina competiției.
Care este tema competiției?
Tema acestei ediții este „Aplicații Educative pentru copiii cu nevoi educaționale speciale”.
Participanții sunt provocați să-și folosească creativitatea și abilitățile de programare pentru a face o diferență în viețile copiilor cu nevoi educaționale speciale, gândindu-se la provocările cu care se confruntă acești copii și la modul în care aplicația lor i-ar putea ajuta să le depășească.
Totodată, tema competiției îi provoacă pe elevi să iasă din zona de confort și să creeze o aplicație educativă prin care să îi ajute pe copiii cu nevoi educaționale speciale. În acest mod, elevii vor deveni mai conștienți de diversitatea societății și de importanța incluziunii și adaptabilității în educație. Această temă nu numai că îi va ajuta pe elevi să dezvolte aptitudini tehnice și interpersonale, dar îi va și sensibiliza față de nevoile altora, contribuind la formarea lor ca cetățeni responsabili și empatici.
De ce participă elevii la Competiția Națională „Învață să programezi cu Alice”?
Elevii participanți la competiție au oportunitatea de a învăța sau de a exersa noțiunile de bază ale programării în Java și pot crea proiecte impresionante care iau naștere din imaginație, chiar dacă nu au mai programat până acum.
Iată ce abilități dezvoltă elevii pe parcursul pregătirii proiectului pentru competiția Alice: creativitate, programare, muncă în echipă, managementul proiectului și timpului, dezvoltarea gândirii de tip ”problem solving”, dezvoltarea competențelor de game development și crearea animațiilor.
Vă invităm să descoperiți câștigătorii ediției trecute și să vedeți cum a fost experiența Alice pentru ei:
Iată ce spun câțiva dintre câștigătorii ediției 2023:
„La început mi s-a părut mai dificil să mă acomodez cu interfața Alice pentru că nu am mai lucrat niciodată într-o aplicație de genul acesta, dar am reușit să învăț în timp util datorită resurselor pe care le-am avut la dispoziție.” – echipa Frații Cod – Colegiul Național Ienăchiță Văcărescu, Târgoviște.
„Să creezi și să programezi de la zero propriul joc este ceva unic și special, iar dacă și alte persoane se folosesc de ceea ce ai creat, bucuria este dublă.” – echipa MathMasters – Școala Gimnazială „Adrian Păunescu”, Pitești.
Despre Adfaber, organizatorul competiției
ADFABER.org este organizația nonprofit care ajută elevii și profesorii din școlile de stat să își dezvolte competențele digitale. Organizează anual proiecte care contribuie la adoptarea tehnologiei în procesul educațional și contribuie la formarea elevilor în domenii IT.
Despre Oracle Academy, sponsorul competiției
Filiera educațională a Oracle, numită Oracle Academy, dorește să ajute la dezvoltarea educației tehnologice și să o facă accesibilă elevilor din întreaga lume oferindu-le acces la informații, inovație, îmbunătățirea abilităților și la diversitatea domeniilor tehnologice. De asemenea, oferă un portofoliu complet de software, curriculum, tehnologie asistată și cursuri de formare, ajutor și resurse de certificare a instituțiilor de învățământ din 110 țări.