Miercuri, 18 septembrie 2024, avut loc recepția lucrărilor de la noua Unitate de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Pitești. Unitatea va avea echipamente medicale noi și moderne, Computer Tomograf și echipament Roentgen, mobilier pentru interior și exterior și spații generoase pentru intervențiile medicale de urgență acordate pacienților.
Extinderea Unității de Primiri Urgențe a fost făcută în cadrul unui proiect accesat de Consiliul Județean Argeş pe fonduri europene.
”Este o zi importantă pentru sistemul medical argeșean și sunt bucuros că fac parte dintr-o echipă care a muncit și a depus eforturi foarte mari pentru a duce la bun sfârșit acest proiect foarte drag sufletului meu. Unitatea de Primiri Urgențe este interfața sistemului medical cu pacienții. Necesitatea unei U.P.U. extinsă și modernizată la Spitalul Județean era evidentă, având în vedere numărul mare de pacienți care se prezintă zilnic. Este cunoscut faptul că au fost zile în care medicii au primit sute de cazuri. Numai anul trecut, spre exemplu, s-au consultat și tratat în regim de urgență 67021 pacienți. Vorbim, totuși, de urgențe, acolo unde timpul de intervenție este esențial. Prin realizarea acestui proiect, Spitalul Judeţean de Urgenţă Pitești va avea una dintre cele mai moderne Unităţi de Primiri Urgențe din ţară. Spaţiul a fost modernizat, extins și dotat cu aparatură medicală astfel încât să poată fi asigurată activitatea medicală de urgenţă în condiţii optime şi de eficienţă maximă, credem noi. Cert este că noi, Consiliul Județean Argeş, am depus, în acești 4 ani, toate eforturile pentru a extinde și moderniza infrastructura de sănătate în cele 9 unități medicale pe care le avem în administrare. Am investit peste 70 de milioane de euro, fonduri europene, guvernamentale și fonduri din bugetul propriu al consiliului”, a spus Marius Nicolaescu, vicepreședinte Consiliul Județean Argeş.
Echipamente medicale noi!
Valoarea totală a contractului de finanţare este de 16.245.684,25 lei.
În cadrul proiectului s-au realizat următoarele lucrări:
# extinderea spațiilor medicale la nivelul demisolului prin realizarea unui spațiu de resuscitare cu două paturi
# spațiu de evaluare și tratament imediat cu 13 paturi
# o zonă de imagistică dotată cu un aparat Computer Tomograf și echipament Roentgen pentru radiografii: o cameră AR, o cameră tehnică radiații, o cameră CT, o cameră tehnică CT, camere de schimb (pe sexe, pentru pacienții care vor utiliza camerele cu aparatura pentru imagistică medicală), hol de distribuție în spațiile de imagistică (camera AR și camera CT) a pacienților aduși cu targa de ambulanță.
# spațiu protejat pentru o ambulanță
# o cameră comandă
# grupuri sanitare organizate pe sexe pentru personal
La nivelul parterului s-au realizat spații destinate personalului medical astfel:
# o sală de întâlniri colective,
# birou medic șef UPU,
# birou asistent șef UPU,
# cameră de odihnă,
# cameră de gardă,
# vestiare și grupuri sanitare organizate pe sexe și un spațiu tehnic.
De asemenea, a fost amenajată incinta spitalului din partea sudică a acestuia.
Clădirea este prevăzută cu instalații de încălzire, instalații sanitare şi instalaţii electrice, instalații de curenți slabi, detecție și semnalizare incendiu, instalații de oxigen și hidranți interiori și exteriori conform cerințelor stabilite de legile și normativele în vigoare, specifice programului arhitectural.
Prin proiect au fost achiziționate echipamente medicale, mobilier medical, mobilier pentru interior și exterior, produse IT.