Un scandal provocat la beție, i-a adus unui piteștean o condamnare de 7 luni și 10 zile, cu suspendare. El a fost judecat pentru amenințare și tulburarea ordinii și liniștii publice. Asta după ce, în timpul nopții, bărbatul, amețit zdravăn, a început să strige și să înjure în parcarea blocului, iar când unii locatari au ieșit la ferestre, l-a amenințat pe un ofițer de poliție, vecin cu el, că o să-i prindă fiul și-o să-l bată, fiind vorba de un copil de numai 10 ani. În fața judecătorilor, inculpatul a recunoscut faptele și a dat vina pe alcoolul consumat în exces!
Întâmplarea a avut loc în noaptea de 28/29.09.2022, în parcarea unui bloc din cartierul Exercițiu. Liviu B. a ajuns beat criță în parcarea blocului și în loc să intre în casă, și să se ducă să se culce, s-a pus pe scandal. A început să strige și să injure. Deranjați, vecinii au ieșit la ferestre să vadă ce se petrece. Între ei și un ofițer de poliție, asupra căruia și-a abăut bărbatul întreaga furie.
Zmeul din parcare!
”Din audierea persoanei vătămate, care are și calitatea de ofițer de poliție și își desfășoară activitatea în cadrul Secției 3 Poliție Pitești a rezultat că în noaptea de 28/29.09.2022, în jurul orelor 02.00, fiind la domiciliu, a fost trezit din somn de un bărbat care striga în fața blocului și tulbura, astfel, liniștea locatarilor. Persoana vătămată a deschis fereastra locuinței și l-a observat pe numitul (…), care se afla în fața blocului și continua să adreseze injurii pe un ton ridicat. La un moment dat, făptuitorul, care se afla în stare de ebrietate a început să adreseze injurii numitului (…) precum și amenințări cu acte de violență împotriva fiului persoanei vătămate, care are vârsta de 10 ani. Din declarația persoanei vătămate a rezultat că la ferestrele blocului de locuințe situate vis-à-vis au ieșit mai multe persoane, deranjate de strigătele făptuitorului. Martorul (…) audiat în cauză, vecin atât cu persoana vătămată, cât și cu făptuitorul a confirmat aspectele relatate de persoana vătămată, precizând că în mai multe rânduri făptuitorul, în special pe timp de noapte și fiind sub influența băuturilor alcoolice, a tulburat liniștea locatarilor, adresând acestora injurii și amenințări. Partea vătămată a pus la dispoziția organelor de cercetare penală o înregistrare audio-video efectuată cu mijloace proprii în noaptea de 28/29.09.2022 din care reiese în mod evident acțiunea ilicită a făptuitorului, respectiv amenințările cu acte de violență îndreptate împotriva fiului persoanei vătămate, precum și injuriile aduse acesteia, toate proferate pe un ton ridicat, la o oră târzie în noapte. Din verificările efectuate s-a stabilit că, în mai multe rânduri, numitul Liviu B. a fost sancționat contravențional pentru comiterea de acte de tulburare a ordinii și liniștii publice”, scrie în rechizitoriul întocmit de procurorii Parchetului de pe lîngă Judecătoria Pitești.
Obligat să muncească în folosul comunității
Dosaul a ajuns pe rolul Judecătoriei Pitești acolo unde magistrații au dat sentința la sfârșitul săptămânii trecute. În timpul procesului, inculpatul a recunoscut faptele și a spus că le regretă. El a pus violența verbală pe seama consumului de alcool. Judecătorii au ținut cont de regretele inculpatului, dar nu au ignorat nici ”perseverenţa sa în săvârşirea de fapte ilicite” și au dispus condamnarea lui Liviu B. la 7 luni și 10 zile închisoare cu suspendare. Are o perioadă de supraveghere de 2 ani, timp în care dacă va comite o altă fărădelege va fi nevoit să execute alăturat și pedeapsa din prezentul dosar. În plus, Liviu B. este obligat să presteze 70 de zile de muncă în folosul comunitățiii. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.