Toți netoții care își varsă frustrările

0

Observând că multă lume folosește Școala de la Frankfurt pe post de țap ispășitor pentru toate aberațiile progresiste din zilele noastre, am devenit suspicios și mi-am făcut un plan de studiu. De ce suspicios? Pentru că mi s-a părut absurd ca aproape întregul Occident să își tragă seva mentalităților dintr-o școală filosofică destul de elitistă și extrem de complexă cum este Școala de la Frankfurt. Nu mi s-a părut posibil ca masele de semi-analfabeți care jură pe corectitudinea politică, pe cancel culture și pe tot ceea ce reprezintă aberațiile lumii de azi să își tragă seva din mediul academic. Prostul din Vest care se dă cu fundul de pământ pentru educația sexuală a copiilor, pentru părinte 1 și părinte 2, pentru dărâmarea unor statui nu i-a citit pe Marcuse sau pe Adorno, pe Horkheimer sau pe Habermas. Și atunci, de ce în toate discuțiile apare Școala de la Frankfurt?

 

Un anume David Galland, care se duce după fentă,  explică lucrurile în felul următor:

”Începutul decăderii civilizației occidentale poate fi plasat în urmă cu un secol.

Totul a început cu o grupare de ideologi din cadrul mișcării comuniste din Europa. Astăzi este cunoscută ca Școala de la Frankfurt, iar ideile ei au pervertit societatea americană.

Înainte de al Doilea Război Mondial, marxismul susținea că, dacă războiul se declanșează în Europa, clasa muncitoare se va ridica împotriva burgheziei și va porni o revoluție comunistă.

Așa cum se întâmplă cu multe teorii marxiste, lucrurile n-au mers prea bine. Când a început războiul, în 1914, în loc de revoluție, proletariatul a îmbrăcat uniforma și a plecat la război.

După ce conflagrația s-a încheiat, teoreticienii marxiști s-au întrebat „Ce nu a funcționat?” Doi gânditori marxiști ai epocii, Antonio Gramsci și Georg Lukacs, au concluzionat că în Europa, clasa muncitoare a fost orbită de succesul democrației occidentale și de capitalism. Ei s-au gândit că până nu vor fi distruse democrația și capitalismul, o revoluție comunistă nu ar fi posibilă.

Gramsci și Lukacs erau membri activi ai partidului comunist, dar destinele lor au fost diferite.”

 

Adică doi oameni, Gramsci și Lukacs au putut schimba fața Occidentului, deși unul a murit tânăr, în pușcărie, iar celălalt nu a fost membru al amintitei școli? Nu vi se pare absurd? Mie, da.

 

Există însă și autori români lucizi, precum Cristian Clipa, care, după ce trece în revistă situația lumii de azi, spune în felul următor:

”Realitatea de mai sus – pe care, în prezent, am ajuns să o gustăm zi de zi – nu este și nici nu poate fi imputată Școlii de la Frankfurt. Capitalismul – atât de necesar supraviețuirii singurei societăți pe care astăzi suntem capabili să o înțelegem – are partea lui de vină. Lăcomia noastră l-a ajutat să se adapteze și să se facă nu numai plăcut, ci și necesar. Inapetența celor mai mulți dintre noi pentru gândirea profundă, bazată pe lecturi serioase și studiu de calitate, a ajutat mult acest capitalism, care, de prea mult timp, a renunțat la orice reper etic și care, cu complicitatea unor sfertodocți, dar și a unor „trompete” de radio și de televiziune, a făcut din marii gânditori ai Școlii de la Frankfurt, vrăjitoarele împotriva cărora mai toți netoții își pot vărsa frustrările, temerile și, până la urmă, neputințele.”

 

Mi-a plăcut mult chestiunea cu ”toți netoții care își varsă frustrările”.

 

Pentru a lămuri lucrurile, e bine să pui mâna pe carte, mai ales că autorii principali ai Școlii de la Frankfurt au fost traduși în limba română.

 

De folos este însă excepționala sinteză realizată de profesorul Andrei Marga: Școala de la Frankfurt în fața istoriei, din care sintetizez rapid unele idei.

  • ”Școala de la Frankfurt și-a asumat în formule noi teoria fetișismului mărfii, cu o înțelegere proprie modernității târzii”.
  • ”Aceasta a criticat societatea concurențială, bazată doar pe profit, dar și-a asumat proprietatea privată și nu a propus abolirea sau relativizarea ei”.
  • ”Școala de la Frankfurt a rămas în cadrele libertății ancorate în economia de piață”.
  • ”Cunoscută prin analizele ei critice ale societății și influența ei largă, Școala de la Frankfurt este socotită totuși de unii sursa principală a radicalismului. În fapt, ea nu este o asemenea sursă, chiar dacă unele dintre tezele unuia sau altuia dintre membrii ei sunt exploatate, după ce au fost rupte din ansamblul teoretic din care fac parte. Optica școlii este una inversă – aceea a promovării și, la nevoie, a salvării umanismului modern bazat pe individualizarea vieții în societatea în care libertățile și drepturile fundamentale ale omului sunt teoria civismului. Propaganda, dintotdeauna și de azi, ajunge însă la distorsionări ale situațiilor”.
  • ”Monopolizarea economiei, începută deja la încheierea seciolului al XIX-lea, a fost interpretată ca eroziune a bazelor economice ale libertății individuale”.
  • ”Școala a argumentat că, oricâte expediente se vor găsi, nu există soluție în sistemele care cresc în complexitate ale timpurilor noastre în afara unei democrații efective, mature”.
  • ”În orice caz, în tot mai clara desubstanțializare a culturii din ultimele decenii, prin amputarea dimensiunii filosofice și religioase, la care asistăm și azi, și prin tot mai imprecisa cunoaștere a istoriei filosofiei, mai ales a celei contemporane, trebuie spus că nu au făcut parte din Școala de la Frankfurt personalități precum Georg Lukacs, Ernst Bloch, Wilhelm Reich – care au marcat gândirea secolului cu puncte de vedere influente. Confundarea teoriilor acestora cu Școala este tot fructul indistincțiilor filosofice”.

 

Iubesc gândirea critică, așadar și filosofia critică, iar fiecare pagină din marii gânditori ai Școlii de la Frankfurt, când reușesc să îi citesc și recitesc, reprezintă o bucurie.

 

Ce alte bucurii să ai ca ziarist? Aflu că Iohannis, mergând la New York, a cerut ambasadei și serviciilor să îi găsească un hotel cu un wc potrivit cu înălțimea sa. Să fi scris depre asta?

 

Mai bine despre Școala de la Frankfurt.

 

Gheorghe Smeoreanu

(Această rubrică apare în zilele de luni și joi)