Un incendiu de proporții a izbucnit într-o gospodărie la Poiana Lacului, pe strada Teiuș.
În urma incendiului au fost afectate trei proprietăți.
”La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat o locuință și anexele aflate în prelungirea acesteia, pe o suprafață de aproximativ 150 mp, la o a doua casă aflată în imediata vecinătate, unde flăcările au afectat fațada, până la acoperiș și la o a treia proprietate, unde a fost afectată o anexă gospodărească.
La fața locului a fost prezent și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Argeș care a monitorizat o persoană de sex feminin ce prezenta atac de panică.
Intervenția este în dinamică”, au transmis reprezentanții ISU Argeș.