Aflați cine este bărbatul care a murit împușcat

0

Un bărbat în vârstă de 56 de ani a fost găsit mort, în grădina casei sale din comuna Albota, fiind împușcat în zona inimii. Lângă trupul neînsuflețit a fost găsită o pușcă de vânătoare, pe care victima o deținea legal. Vecinii cred că bărbatul s-a sinucis.

Victima I.D.C. a fost președinte al Consiliului de Administrație al SC Apă Canal 2000 S.A și fost comisar șef la Antifraudă. De asemenea este fiul unui fost primar al orașului Costești, D.I.

Localnicii care au aflat de tragedie cred că a fost vorba de suicid. ” Așa se pare, că este vorba de sinucidere că l-a gsit soția, în spate, acolo în grădină. Arma era lângă el. Era un vânător cu experiență, un om de codiție bună. A fost director pe la Apă Canal, taică-su a fost primar la Costești. Vă dați sema că ne pare rău! Nicoodată nu ne-am fi gândit că ar face așa ceva”, spunea un vecin al bărbatului decedat.

Polițitii Biroului de Investigații care fac cercetrile la fața lcoulu iau în calcul atât ipoteza sinuciderii cât și a unui accident. ”Din concluziile trase până la acest moment încă nu se poate opina între ipoteza unui act suicidal sau ipoteza unei împușcări accidentale”, a declarat Florin Popa, purtător de cuvânt al IPJ Argeș.