Doi frați, de 23 ani, respectiv 25 de ani, din Curtea de Argeș, au ajuns în arestul IPJ Argeș fiind acuzați de trafic de droguri de risc. Aceștia au fost prinși în flagrant de ofițerii Brigăzii de Combaterea Criminalității Organizate Pitești delict după ce au vândut cannabis. Joi, cei doi au fost prezentați de procurorii DIICOT Pitești la Tribunalul Argeș cu propunerea de arestare preventivă.
Adrian M. și Alexandru M. erau suspectați de ceva vreme că fac trafic de droguri. Celor doi li s-a organizat câte un flagrant delict, miercuri seara, unul în Pitești, altul la Cutea de Argeș. După ce frații au vândut droguri unor investigatori sub acoperire, oamenii legii au mers la ei acasă, la Curtea de Argeș, acolo unde au găsit 80 de grame de cannabis. Adrian M. și Alexandru M. au fost duși la audieri la sediul DIICOT. În cursul nopții au fost reținuți pe bază de ordonanță. Joi, ambii au fost prezentați la Tribunalul Argeș cu propunerea de arestare preventivă pentru trafic de droguri.
”Admite propunerea Ministerului Public, Parchetul de pe lângă ÎCCJ- DIICOT – Serviciul Teritorial Piteşti. În baza art. 226 alin.2) C.proc.pen., rap.la art. 223 alin. 2) C.proc.pen. şi art. 202 C.proc.pen., dispune arestarea preventivă a inculpatului, M. Adrian, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, prev. de art. 2 alin. 1) din Legea 143/2000, precum și a inculpatului, M. Alexandru, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, prev. de art. 2 alin. 1) din Legea 143/2000, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 03.10.2024 şi până la data de 01.11.2024, inclusiv. În baza art. 275 alin.3) C.proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de a formula contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru cei prezen?i ?i de la comunicare, pentru cei lipsă. Pronunţată în camera de consiliu, azi data de 03.10.2024, ora 16:20, la Tribunalul Argeș”, scrie în hotătârea Tribunalului Argeș.