La 15 ani, a înjunghiat în gât un alt adolescent!

0

O ceartă între doi minori, a avut urmări dramatice. Unul a ajuns în arest, pentru tentativă de omor, iar celălalt se află internat la un spital din București. Totul după ce s-au luat la ceartă. În timpul scandalului, minorul de 15 ani l-a înjunghiat în gât, cu un cuțit, pe vecinul și lui, în vârstă de 17 ani.  

”În dimineaţa zilei de 07.10.2024 procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor, cu privire la faptul că la aceeaşi dată, un minor în vârstă de 17 ani fusese agresat cu un corp tăietor înţepător în zona gâtului de către un alt minor în vârstă de 15 ani, pe raza comunei Corbeni, jud. Argeş.

Victima a fost transportată la Spitalul Municipal Curtea de Argeş în vederea oferirii de îngrijiri medicale, iar apoi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti, fiind ulterior transferat la un spital din mun. Bucureşti.

 

În urma cercetărilor efectuate la faţa locului, audierii de persoane şi constatărilor medico-legale, efectuate în cursul zilei de 07.10.2024, persoana bănuită, indicată drept făptuitor, minor în vârstă de 15 ani, a dobândit succesiv calitatea de suspect, apoi de inculpat în cauză, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor.

În  cursul zilei de 07.10.2024, faţă de inculpat s-a dispus de către procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş reţinerea preventivă pentru durata de 24 de ore, acesta fiind prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Argeş cu propunere de luare a măsurii arestării preventive pe o durată de 30 de zile, propunere admisă de instanţa de judecată în cursul aceleiaşi zile”, a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș.

 

Cei doi băieți, unul de 15 ani și altul de 17 ani, sunt vecini în satul Rotunda, din comuna Corbeni și fac parte dintr-o comunitate de rudari. S-au întâlnit, duminică seara, cu mai mulți prieteni lângă un pod din localitate, zonă în care tinerii își petreceau serile, stând de vorbă și socializând.

Transferat la un spital in București

În jurul orei 1.00, noptea, M.A.M, de 15 ani s-a luat la ceartă cu un băiat în vârstă de 17 ani. S-au înjurat și s-au amenințat, iar băiatul mai mare l-a lovit pe cel de 15 ani. Asta l-a înfuriat pe minorul mai mic. Acesta avea la el un cuțit pe care l-a scos și l-a înjunghiat în gât pe adolescent. I-a provocat o rană pofundă, în zona laringo-faringiană. Băiatul rănit a pierdut o cantitate mare de sânge și a ajuns în stare gravă la Spitalul Municipal Curtea de Argeș. După ce a fost stabilizat, a fost transferat la Spitalul de Urgență Pitești și, de acolo, la Spitalul Grigore Alexandrescu din Capitală, unde se află în prezent. Se spune că starea lui este stabilă.

Se știa că poartă arme albe la el

După întâmplare, au fost audiați mai mulți martori, iar M.A.M a fost reținut. Băiatul, deși are numai 15 ani, este cunoscut în comunitate cu o fire agresivă. De asemenea din depozițiile martorilor a reieșit că se știa că obișnuiește că poarte diverse arme albe la el, cuțite sau bricege. Luni după-amiază, Tribunalul Argeș a emis pe numele lui un mandat de arestare preventivă, pentru 30 de zile, pentru tentativă de omor.