Primarul comunei Poiana Lacului, Ion Dumitrache, i-a intentat proces consilierului local USR Cristian Marius Nicula, iar judecătorii au dat verdictul marți. Edilul a cerut daune morale în valoare de 100.000 de lei și i-a solicitat consilierului să își ceară scuze în mod public. Totul în urma unei postări pe care Nicula a făcut-o pe contul de Facebook. Consilierul este nimeni altul decât cel care l-a reclamat pe primarul Dumitrache la DNA acuzându-l că fură motorină din cota mașinilor administrației locale, plângere în urma căreia ediul a fost trimis în judecată pentru delapidare.
În luna august a anului 2022, primarul comunei Poiana Lacului, Ion Dumitracte (PNL) a ajuns în șanț cu mașina primăriei, pe care o conducea prin comună. Consilierul local Cristian Marius Nicula a postat pe un cont de Facebook informații despre eveniment, afirmând că cetățenii spun că edilul ar fi condus beat. După postare, în august 2022, Ion Dumitrache l-a dat în judecată pe adversarul său politic și i-a cerut daune morale. Ediul a precizat în cererea de chemare în judecată că solicită ”…obligarea pârâtului la plata de daune morale în sumă de 100.000 lei și obligarea pârâtului să dezmintă pe Facebook şi printr-un comunicat oficial publicat într-un ziar local, toate afirmațiile calomnioase pe care le-a făcut la adresa reclamantului, reprezentând prejudiciu pentru atingeri aduse dreptului său la demnitate și dreptului la viața privată”.
”Atacuri mârșave și mincinoase!
Ion Dumitrache a scris în motivarea cererii sale că este primar de 18 ani, iar Cristian Marius Nicula este consilier local din anul 2020 și că: ”…de la momentul alegerii sale în funcția de consilier local, pârâtul a început ”un război” personal cu reclamantul. Pârâtul l-a atacat în permanență pe reclamant, prin intermediul aplicației Facebook, prin postarea de afirmații calomniase la adresa celui din urmă, a formulat plângeri la DNA, a chemat în judecată Primăria, a anunțat presa că reclamantul este cercetat penal deși nu a fost niciodată cercetat penal. Reclamantul arată că a considerat că aceste atacuri fac parte din modul în care pârâtul a înțeles „să facă politică” pentru a obține niște voturi. Ultimul atac al pârâtului, din data 07.08.2022 a fost cel care a umplut paharul. Pârâtul a postat pe Facebook un film în care afirmă că reclamantul a condus mașina Primăriei mort de beat în data de 06.08.2022 producând un accident rutier. Precizează reclamantul că pârâtul nu își asumă afirmațiile, atribuind cele menționate în postare altor persoane ”gura lumii vorbește”. Reclamantul subliniază că cele afirmate de pârât sunt atacuri mârșave și mincinoase”, potrivit motivării sentinței dată de Judecătoria Pitești, marți 8 octombrie 2024.
A ajuns cu mașina primăriei în șanț
Consilierul Nicula a depus, la rândul lui, o întâmpinare la instanță în care ”a învederat că în postarea de pe Facebook din data de 07.08.2022 a prezentat o informație reală, respectiv ca reclamantul ar fi folosit mașina instituției în afara orelor de program în interes propriu, ocazie cu care ar fi intrat cu mașina într-un șanț. Oamenii care l-au văzut pe reclamant înainte să se urce la volan vorbeau prin localitate că ar fi fost într-o stare avansată de ebrietate. Pârâtul susține că nu a făcut nici o acuzație calomnioasă și informațiile relatate au fost reale și sunt verificabile”, scrie în documentul mai sus menționat. Evenimentul rutier la care se face referire a avut într-adevăr loc, pe data de 6 august când ediul a susținut că a evitat un câine maidanez și de aceea a ajuns cu mașina în șanț. El a sesizat Poliția a doua zi, în termenul legal, fiind vorba de un eveniment rutier fără victime.
Filmarea a fost analizată
Instanța a analizat postarea constatând că în filmulețul făcut public, consilierul local a menționat că „gura lumii vorbește” că primarul era „rupt de beat”, însă a subliniat că personal nu crede că acesta ar fi consumat băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan. În filmare, Nicula a mai spus despre edil că „are 22 de ani de domnie”, că este „un copil bătrân”, că are „mofturi adolescentine”, și că „este de râsul comunității” că se vorbește că ar fi produs accidentul „rupt de beat.” Acreditează ideea că există posibilitatea ca în momentul producerii accidentului reclamantului „să i se fi făcut rău” sau poate „lumea are dreptate„ și primarul să fi fost „rupt de beat”.
”Sunt permise critici mai dure”
Judecătorii au respins cererea lui Ion Dumitrache. ”În cauză, instanţa reține că reclamantul, prin funcţia deţinută, face parte din categoria persoanelor publice, astfel că sunt permise critici mai dure ale acţiunilor unei astfel de persoane (Lingens împotriva Austriei). Instanța reține că, prin însăși funcția publică pe care o exercită, respectiv aceea de primar reclamantul este expus anumitor critici şi aprecieri cu privire la activitatea sa. Art. 8 (din Convenția europeană) protejează doar dreptul la viață privată, fie ea personală sau socială, excluzând din domeniul său de aplicabilitate viața publică.(…) Cu privire la obiectul afirmaţiilor, dar şi conţinutul şi forma acestora, instanţa a reţine că acestea nu vizează aspecte ale vieţii personale a reclamantului, ci au legătură cu funcţia pe care acesta o deţine, respectiv faptul că folosește mașina proprietatea unității administrativ-teritoriale în timpul liber, modul în care își îndeplinește atribuțiile specifice funcției ocupate. (…) Postarea a vizat activitatea profesională a reclamantului şi cuprinde judecăți de valoare ce nu trebuie să fie probate”, scrie în motivarea hotărârii Judecătoriei Pitești. Cum primarul a pierdut procesul nu va primi nici daunele. Deciza nu este definitivă și poate fi atacată cu apel în 30 de zile de la comunicare.
Trimis în judecată după reclamația consilierului local
Ion Dumitrache a fost primar al comunei Poiana Lacului șase mandate. La alegerile din iunie 2024, el nu a mai candidat, însă, a aspirat la funcția de primar fiul său, care a pierdut în fața candidatului PSD Valerică Spirea. Prinde candidații la funcția de primar s-a numărat și consilierul USR Cristian Marius Nicula. Acesta din urmă este cel care a făcut denunț privind consumul exagerat de combustibil al mașinilor Primăriei Poiana Lacului. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș l-au trimis în judecată pe Ion Dumitrache pentru delapidare și instigare la fals, după ce s-a stabilit că „și-a însușit, pe nedrept, din gestiunea primăriei, pe care o conducea, cantitatea de aproximativ 49.500 de litri de combustibil, în valoare de 287.575 lei, pe care ar fi folosit-o în scopuri personale”. Procesul penal a început și se află în faza camerei preliminare.