Când spun ”toată lumea”, exagerez, pentru că mă refer doar la oamenii care sunt la curent la noile tendințe în gândire.
Pentru mulți oameni dintre cei preocupați de chestiuni privitoare la provocările cu care se confruntă civilizația acum și în viitor, ”Nexus” de Yuval Noah Harari este cartea anului 2024. Să vedem care sunt principalele teme și idei ale acestei lucrări. (La citatele importante, am precizat pagina din ediția de anul acesta, apărută la Polirom).
Afirmația cheie este că: ”Problema noastră, prin urmare, este o problemă de rețea” și ”Nu trebuie să presupunem că rețelele mincinoase sunt menite să eșueze”.
Informația nu se definește fundamental prin valoarea ei de adevăr. ”Trăsătura ei definitorie este conectivitatea mai degrabă decât reprezentarea, iar informația este orice conectează diferite puncte într-o rețea”. De luat în calcul că ”informațiile uneori reprezintă realitatea, alteori nu. Însă întotdeauna conectează”.
În partea introductivă a cărții, Harari spune lucruri tulburătoare despre metavers. ”În 2024, metaversul pare o fantezie fără niciun fundament real, însă în câteva decenii miliarde de oameni ar putea migra pentru a-și trăi mare parte din viață într-o realitate virtuală augumentată, desfășurându-și acolo majoritatea activităților sociale și profesionale. Oamenii ar putea ajunge să stabilească relații, să adere la mișcări, să aibă slujbe și să trăiască bucurii și supărări în medii făcute din biți în loc de atomi. Poate doar în cine știe ce deșerturi îndepărtate ar mai putea fi încă găsite rămășițe zdrențuite din vechea realitate, adăpostind câte un animal sau cerșetor rătăcit” (p. 38).
”Când examinăm istoria informației din epoca de piatră până în cea a siliciului, vedem prin urmare o creștere continuă a conectivității, fără o sporire concomitentă a adevărului sau a înțelepciunii. Contrar a ceea ce crede concepția naivă, Homo Sapiens nu a cucerit lumea deoarece suntem talentați la transformarea informațiilor într-o hartă exactă a realității. În schimb, secretul succesului nostru este că suntem talentați în a folosi informațiile pentru a conecta numeroși indivizi”. (p. 40).
”Istoria freneziei vânătorii de vrăjitoare din Europa modernității timpurii demonstrează că îndepărtarea barierelor din calea circulației informațiilor nu conduce neapărat la descoperirea și diseminarea adevărului. Poate duce la fel de ușor la răspândirea minciunilor și fanteziilor și la crearea unor sfere informaționale toxice”. (p.104).
”Așa cum sacrificarea adevărului de dragul ordinii presupune un cost, la fel se întâmplă și cu sacrificarea ordinii în favoarea adevărului”. (p. 116). ”Alegerile nu sunt o metodă pentru a descoperi adevărul, ci pentru a menține ordinea”.
”(…) viziunea populistă este atractivă deoarece uneori este corectă” (p. 130).
Cum mor democrațiile. ”Oare când s-a întâmplat ultima dată ca un discurs elocvent în Congres ținut de un membru al unui partid să-i convingă pe membrii celuilalt partid să se răzgândească în vreo privință ? Oriunde au loc discuțiile care modelează politica americană astăzi, în mod cert acesta nu este Congresul. Democrațiile mor nu doar când oamenii nu sunt liberi să vorbească, ci și când nu sun dispuși sau nu pot să asculte”. (p. 132). ”Astăzi în Statele Unite dezbaterea democratică e pericilitată de incapacitatea oamenilor de a-și asculta și de a-și respecta rivalii politici, totuși aparent acest lucru poate fi încă îndreptat”. (p. 136).
”În loc să separe democrațiile de regimurile totalitare, o nouă Cortină de Siliciu ar putea să separe toți oamenii de stăpânii noștri algoritmici insondabili. Oamenii din toate țările și de toate condițiile sociale – incluzând chiar și dictatori – ar putea să se trezească subordonați unei inteligențe străine, care poate supraveghea tot ce facem, în timp ce noi nu avem nicio ideea despre ce face ea.”(p. 173).
”Soldații umani sunt modelați de codul lor genetic și execută ordine date de niște superiori, dar pot lua decizii independente. Același lucru este valabil și pentru algoritmii IA. Ei pot învăța lucruri pe care nu le-a programat niciun inginer uman și pot decide lucruri pe care nu le-a anticipat niciun director uman. Aceasta este esența revoluției inteligenței artificiale: lumea este inundată de nenumărați agenți puternici noi”.(p. 182).
”În viitorul apropiat, noua rețea informatizată va mai include miliarde de oameni, dar s-ar putea să devenim minoritari. Căci rețeaua va include și miliarde – poate sute de miliarde – de agenți nonumani superinteligenți”. (p.194).
Problema este că ”tehnologia se mișcă mult mai rapid decât politica” (p. 201) și s-ar putea să pierdem competiția, neavând timp să reglementăm. Harari pleacă de la teoria despre război a lui Klausewitz care spune că victoria trebuie aliniată cu anumite beneficii. Suntem victorioși când reușim să generăm inteligența artificială, problema este dacă vom câștiga sau vom pierde.
Un exemplu de pericol iminent este cel al creditului social, deja aplicat în China. Algoritmii ne vor putea arăta, chipurile, cine este un cetățean bun și cine este rău, așadar riscăm să fim la mâna lor. Evident, algoritmii nu pot cuantifica sufletul uman.
”Acum am creat o inteligență nonumană, nonconștientă, dar foarte puternică. Dacă o scăpăm din mână, IA ar putea să ducă la extincție nu doar dominația omului pe Pământ, ci chiar lumina conștiinței, transformțând universul într-un tărâm la beznei totale. Este responsabilitatea noastră să împiedicăm asta”. (p. 341).
Am preferat să sintetizez în câteva citate întreaga carte, pentru a pune la dispoziția cititorilor texte pe baza cărora să reflecteze. Altminteri, ”Nexus” este o lucrare structurată logic, perfect argumentată, limpede, a cărei lectură ne poate face mai lucizi.
Pentru că tot suntem în campanie electorală, ne putem întreba de ce candidații nu abordează problema IA, alături de cea a războiului și a încălzirii globale. Este ușor de răspuns: deoarece România este (încă?) prea slabă pentru a avea vreun cuvânt de spus în această chestiune arzătoare.
Gheorghe Smeoreanu
(Această rubrică apare în zilele de luni și joi)
