Un control de rutină al polițiștilor din cadrul Biroului Rutier Pitești a dus la depistarea unei șoferițe, în vârstă de 69 de ani, care a dat dovadă de mult curaj atunci când a urcat la volan, deși nu avea acest drept!
Gheorghița B., din Pitești, conducea un Logan pe strada Eremia Grigorescu, atunci când a fost oprită de echipaj. ”În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, a rezultat că aceasta ar fi avut dreptul de a conduce autovehicule, pe drumurile publice, suspendat. În acest caz, polițiștii au întocmit dosar penal, conform articolului 335, alineatul 2 din Codul Penal, pentru conducerea unui vehicul pe drumurile publice cu permisul suspendat.
Polițiștii continuă investigațiile pentru a lua măsurile legale necesare, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești”, au transmis reprezentanții IPJ Argeș.