Pompierii s-au luptat 5 ore cu focul, la Bughea de Jos

0

Pe parcursul nopții, pompierii de la Detașamentul Câmpulung au acționat cu patru echipaje pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie din comuna Bughea de Jos.

Forțele de intervenție ajunse la locul solicitării au constatat că flăcările violente se manifestau generalizat la o locuință și anexe gospodărești, pe o suprafață de aproximativ 200 mp. În urma evenimentului au mai ars mobilierul din încăperi, electrocasnice, materiale textile, în jur de 3 mc lemn de foc și aproximativ 300 kg de plante furajere.

Paramedicii SMURD au asistat și transportat la spital o persoană de sex feminin, în vârstă de 38 de ani, care prezenta atac de panică.

Misiunea de stingere a durat aproximativ cinci ore. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului este jar ori scântei purtate de vânt și căzute pe materiale și substanțe combustibile, au transmis reprezentanții ISU Argeș.