Actualizare:
Femeia a fost depistată, în apropierea unei stâne de pe raza localității Valea Danului.
Din verificările efectuate până la acest moment a rezultat că femeia nu a fost victima vreunei infracțiuni.O femeie, în vârstă de 33 de ani, a dispărut fără urmă, iar familia a sesizat Poliția ca să o găsească. Veronica Ana Naftică a plecat de acasă marți, spunând că se duce la coafor. Nu revenit la domiciliu. Femeia nu a luat telefonul cu ea, de aceea nu poate fi contactată. Se pare că tânăra urmează un tratament pentru depresie.
Oamenii legii fac un apel către cetățenii care au văzut-o și pot oferi relații despre femeia dispărută.
”Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș desfășoară cercetări, în urma sesizării, primite astăzi, 20 noiembrie, privind plecarea voluntară a unei femei de 33 de ani, VERONICA ANA NAFTICĂ, de la domiciliul din Comuna Valea Danului.
Femeia nu a mai avut plecări voluntare, iar din verificările efectuate până la acest moment a rezultat că ar fi plecat de la domiciliu în cursul zilei de ieri, 19 noiembrie, în jurul orei 10:00.
Polițiștii desfășoară activități specifice pentru clarificarea situației persoanei, însă până în prezent, femeia nu a fost găsită.
Datele celui în cauză au fost transmise unităților de poliție, precum și altor structuri cu atribuții de legitimare a persoanelor – jandarmi și polițiști locali.
Semnalmente: înălţime 1,60 m, circa 50 de kg, constituție atletică, păr șaten lung, față rotundă, ochi căprui, fără semne particulare.
Vestimentație la momentul plecării: blugi de culoare albastru, adidași albi, geacă frez.
Persoanele care pot da relaţii despre persoana în cauză sunt rugate să anunţe Serviciul Unic Apeluri de Urgenţă 112 sau să ia legătura cu Poliția Municipiului Curtea de Argeș, la telefon 0248 721 519”, au transmis reprezentanții IPJ Argeș.