Se deschide o parte din Drumul Expres Craiova – Pitești

0

Două tronsoane din Drumul Expres Dex12 Craiova – Pitești vor fi deschise parțial traficului în aceeași zi. Joi va fi deschis traficul pe mare parte din Tronsonul 1, de lângă Craiova, în timp ce la capătul celălalt aproape 19km din Tronsonul 4 vor fi dați în circulație.

 

Se deschide circulația pe aproximativ 19 din totalul celor 31,81 kilometri ai Tronsonului 4 al DEx12 între nodurile Colonești și Podu Broșteni (DN65A), inclusiv pe drumul de legătură spre Albota, DN65, spun cei de la API. Această deschidere parțială a lotului este în termen. Contractul a fost semnat cu UMB în 17 august 2021 însă a primit ordin de începere în 15 noiembrie 2021. Prevede 12 luni proiectare și alte 24 de execuție, deci termen inițial de finalizare noiembrie 2024.

Potrivit oficialităților, ultima secțiune rămasă din DEx12 Craiova – Pitești dintre Albota/Podu Broșteni și Autostrada A1 nu mai prinde 2024 și va fi inaugurată în primăvara lui 2025. Ei speră că în aprilie, cel mai târziu mai, în funcție de vreme și de prioritățile celor de la UMB și cele negociate cu autoritățile. „Felicitările noastre muncitorilor de la UMB care au tras foarte tare în 2024, reușind să stabilească un nou record: 60,74 kilometri de autostradă și drum expres dați în trafic de un singur constructor într-un an calendaristic”, a transmis Asociației Pro Infrastructură. Tot ieri, s-a deschis circulația pe cei 17,7 kilometri ai tronsonului 1 al Drumului Expres DEx12 între Craiova și Balș. Inaugurarea vine cu aproximativ 3 luni și jumătate înainte de termenul contractual, martie 2025, și 5 zile mai devreme de estimarea lor din 16 noiembrie. Contractul semnat în 08.08.2023 a fost preluat de Ozaltin-Strade-Visio după rezilierea cu Tirrena Scavi, are ordin de începere emis în 12.09.2023 și prevede 18 luni de execuție directă, fără proiectare. Așadar finalizare la mijlocul lui martie 2025, devansată cu 3 luni, curat, fără extensii de timp. În total, România a adunat ieri 114,67 km inaugurați în 2024 și un total de 1189,77 kilometri de autostradă și drum expres aflați în exploatare la nivel național, odată cu inaugurările de programate pe tronsoanele 1 și 4 ale Drumului Expres Craiova – Pitești (DEx12).