Înainte de închiderea secțiilor de vot, polițiștii argeșeni au fost sesizați cu privire la 4 situații de încălcare a legii în contextul alegerilor parlamentare. Două dintre aceste sesizări nu s-au confirmat.
Până la acest moment, nu au fost întocmite dosare penale cu privire la posibile infracțiuni electorale, anunță IPJ Argeș.
Polițiștii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Buzoești au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat de 26 de ani a intrat în secția de votare din Miroşi, purtând un hanorac cu însemnele unui partid politic.
În urma verificărilor efectuate, bărbatul a fost sancționat contravențional, cu amendă în valoare de 5.000 de lei, pentru continuarea propagandei electorale, după încheierea campaniei.
La o altă secție de votare, din comuna Ungheni, un bărbat de 57 de ani a fost sancționat contravențional, cu avertisment, după ce, în urma verificărilor, polițiștii au stabilit că acesta și-a fotografiat buletinul de vot.
”Misiunile efectivelor Ministerului Afacerilor Interne, din județul Argeș, vor continua și după încheierea procesului de vot.
Astfel, vor asigura securitatea materialelor prevăzute de lege pentru desfășurarea procesului electoral, pe timpul transportului, în vederea centralizării rezultatelor votului.
Adresăm mulțumiri cetățenilor pentru modul responsabil în care și-au exercitat dreptul la vot și pentru că este Ziua Națională a României permiteți-mi să închei spunând: La mulți ani, România!”, a declarat subcomisarul Marius Rizea, ofițer de relații cu presa al IPJ Argeș.